Liderul PNL, Ionel Ciucă le -a transmis tuturor liberalilor din țară că PNL trebuie să abordeze cu seriozitate și amenințarea extremismului, nu doar pe plan local, ci în întreaga țară.
PNL este un partid cu o istorie de aproape 150 de ani, un partid autentic de dreapta, cu tradiții, realizări istorice și valori naționale profund amprentate care își asumă să combată pericolul unor astfel de manifestări nocive pentru România.
„Rămânem angajați să dezvoltăm societatea și să continuăm realizarea investițiilor majore care fac diferența între România de ieri și România de astăzi, iar podul pe care l-am inaugurat aici, la Brăila, este un foarte bun exemplu că se poate și la noi.”, a afirmat președintele PNL, președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News