Acest proiect de ordonanță va reduce sponsorizările pentru ONG-uri și va afecta asistența persoanelor vulnerabile din România: copii, bătrâni, bolnavi, persoane cu dizabilități.
Proiectul de ordonanță conține prevederi care limitează capacitatea companiilor de a susține cauzele sociale. Sumele de bani pe care le pot dona organizațiilor vor fi reduse cu mai mult de o treime. Astfel, o companie care vrea să contribuie la binele societății civile va fi descurajată
” Noi, peste 1000 de organizații din România, ne bazăm pe acest sprijin din partea companiilor pentru a putea continua activitatea noastră și cerem renunțarea la modificările aduse Codului Fiscal. Un exemplu este programul prin care dotăm maternitățile cu echipamente medicale moderne, salvând viețile a zeci de mii de nou-născuți și copii prematuri. Dacă acest proiect de ordonanță va fi adoptat, acest program ar putea să fie redus. Mortalitatea infantilă va crește. Nu vrem asta. Prematurii sunt cei mai vulnerabili.
În 33 de ani de activitae am ajuns la peste 3,3 milioane de copii din toată țara, prin programe de educație, sănătate sau de protecție împotriva bullying-ului, violenței sau în sprijinul copiilor rămași singuri acasă în urma migrației economice a părinților.
De aceea, cerem guvernului să renunțe la acest proiect de ordonanță și să adopte măsuri de susținere pentru sectorul ONG, așa cum se întâmplă în alte țări europene. Noi ne străduim să ne asigurăm singuri bugetele, fără sprijin de la stat. Schimbăm lumea în bine. O lume în care copiii merită tot. https://shorturl.at/dnpTU „, transmite Salvați Copiii România
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

