Comunitatea din Fieni a trăit zilele trecute un moment istoric: Școala Gimnazială „Diaconu Coresi” și-a redeschis porțile după o modernizare realizată printr-o investiție de peste 7 milioane de euro.
La inaugurare au participat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, și Iulian Tătulescu, primarul orașului Fieni, care au subliniat importanța acestui proiect pentru viitorul educațional al copiilor din zonă.
Elevii beneficiază acum de: 22 de clase moderne, complet dotate cu mobilier și echipamente de ultimă generație; 3 laboratoare și o bibliotecă care le vor stimula curiozitatea și pasiunea pentru cunoaștere; o sală de sport reabilitată și un teren exterior, pentru desfășurarea orelor de educație fizică în condiții excelente.




„Educația este temelia pe care construim viitorul comunității noastre, iar astăzi, la Fieni, am arătat încă o dată că viitorul copiilor din Dâmbovița este prioritatea noastră! Dragi elevi și profesori, bucurați-vă, prețuiți și faceți mândră această școală!”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Noua școală din Fieni nu înseamnă doar o clădire modernizată, ci o investiție în oameni, în generațiile viitoare și în dezvoltarea comunității. Proiectul confirmă faptul că atunci când administrația județeană și cea locală își unesc eforturile, rezultatele sunt pe măsura așteptărilor: copii care învață în condiții moderne și profesori care pot preda la standarde europene.

