Știați că „Gânditorul de la Cernavodă”, celebra statuetă neolitică, cultura Hamangia, capodoperă a artei preistorice, aflat în patrimoniul Muzeul Național de Istorie a României este și simbolul muzeului? Vă invităm să-l descoperiți cu ocazia aniversării a 51 de ani de existență a MNIR.
Statueta din lut „Gânditorul”, alături perechea sa, a fost descoperită în anul 1956, în cursul cercetărilor conduse de către profesorul Dumitru Berciu în necropola culturii Hamangia de lângă Cernavodă, jud. Constanţa, primul mare cimitir neolitic identificat în România.
Acesta figurează un personaj masculin, așezat pe un scaunel cu patru picioare scurte. Silueta umană este stilizată. Bustul este arcuit, iar capul cu formă aproximativ romboidală și gâtul lung, tronconic, sunt ușor aplecate în față. Brațele sunt îndoite, sprijinindu-se cu coatele pe genunchi, iar palmele sunt aduse la nivelul obrajilor, susținând capul și oferindu-i personajului înfățișat o atitudine meditativă. Picioarele sunt flexate şi genunchii pronunţaţi.
Dimensiuni: H=11,5 cm; l (bază)=7,5 cm / H=11,5 cm; l (bază)=5,4 cm
Datare: începutul mil. V î.Hr.
Reprezentări antropomorfe (care imită silueta umană) de excepție, „Gânditorul de la Cernavodă” și perechea acestuia reflectă existenţa a două personaje esenţiale, ce foarte probabil materializează credinţa existenţei a două principii, masculin şi feminin.
Piesele pot fi admirate în expoziția Tezaur Istoric.
Replici ale statuetelor pot fi achiziționate de la magazinul MNIR
În anul 1972, la data de 8 mai, se inaugura în mod oficial Muzeul Național de Istorie a României, un spațiu în care a fost pusă laolaltă istoria întregii țări. Găzduit într-o clădire emblematică, ridicată între anii 1894 și 1899 – fostul Palat al Poștelor și Telegrafelor -, este una dintre instituțiile de marcă ale culturii noastre, al cărei prag este trecut anual de vizitatori din întreaga lume.
Colecțiile, expozițiile permanente și temporare găzduite de Muzeul Național de Istorie a României pot fi vizitate de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00. Pentru cei care nu se află în capitală, MNIR a dezvoltat în ultimul deceniu o serie de proiecte online, menite să faciliteze accesul la colecțiile sale, dar și să împărtășească experiența specialiștilor săi.
Mai multe detalii despre patrimoniul MNIR, aflați pe site-ul instituției: https://www.mnir.ro/
La 50 de ani de la deschiderea oficială a muzeului, a fost creată pagina online MNIR 50 unde sunt adunate documente legate de înființarea muzeului, mărturii privind activitatea instituției de-a lungul timpului, fotografii de arhivă, afișe ale evenimentelor pe care muzeul le-a organizat sau la care a participat. Totodată, suntem invitați la o incursiune virtuală prin colecțiile muzeului, dar și să mergem de-a lungul Dunării, pentru a vedea 50 de castre de pe frontierele romane din România: https://mnir50.mnir.ro/wpmnir50/
Urmărește observnews.ro și pe Google News