România ar putea găzdui un nou Centru de Mentenanță și Suport Logistic destinat aeronavelor F-16 „Fighting Falcon”, conform unui Memorandum de Înțelegere semnat zilele trecute la București, în prezența ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, între compania norvegiană KONGSBERG și ROMAERO S.A.
Documentul va contribui la dezvoltarea industriei aerospațiale românești, având un impact economic semnificativ la nivel național și regional.
În cadrul colaborării bilaterale între firmele specificate, noul Memorandum de Înțelegere reiterează angajamentul de a crea locuri de muncă pentru specialiști cu înaltă calificare, programe educaționale bazate pe tehnologie de vârf, oportunități de cercetare și dezvoltare și beneficii pentru mai multe sectoare ale industriei românești.
De asemenea, noua colaborare ar putea conduce la executarea de către ROMAERO a operațiunilor de mentenanță de nivel intermediar și complex, cât și de suport logistic pentru avioanele F-16 aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române. Ulterior, capabilitatea nou înființată ar putea asigura suportul operațional și pentru alte aeronave F-16 aparținând statelor din Europa Centrală și de Est.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News