Francis Scott Key Fitzgerald s-a născut la 24 septembrie 1896, în Saint Paul, Minnesota (SUA) și a decedat la 21 decembrie 1940, Hollywood, California. A fost un autor american de ficțiune, ale cărui opere au ajutat la ilustrarea extravaganței și excesului din Epoca Jazz-ului. Deși a obținut popularitate, faimă și avere în timpul vieții, nu a avut parte de mult succes după moartea sa.
Probabil cel mai notabil membru al „Generației pierdute” din anii ’20, Fitzgerald este acum cunoscut ca unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX. Acesta a scris patru romane: „Dincoace de Paradis”, „Cei frumoși și blestemați”, „Marele Gatsby”, și „Blândețea nopții”. Un al cincilea, „Ultimul magnat”, a fost publicat postum. Patru colecții cu povestiri scurte ale sale au fost publicate, precum și 164 de povestioare în diferite reviste în timpul vieții.
„Marele Gatsby” este una dintre cele mai puternice și mai tulburătoare povești de dragoste din întreaga literatură a secolului al XX-lea, scrisă în 1925 de Scott Fitzgerald și ecranizată în 2013 de Baz Luhrmann.
Foarte puternic vizual și scris după tehnica desfacerii foilor de ceapă (tehnică întâlnită în S.F.), „Marele Gatsby” ilustrează povestea de iubire dintre Gatsby (în trecut, sărac) și Daisy, căsătorită acum cu Tom (mereu bogat), poveste care se dovedește a fi imposibilă, plină de nostalgia unui vis neîmplinit.
Autorul conturează prin roman portretul unei Americi care și-a pierdut compasul moral și s-a ancorat în viața unui Gatsby, care, deși se arată a fi un om pus în slujba unui ideal, devine cu timpul un om fals, în scopul atingerii idealului său – viața alături de acea Daisy, pe care în tinerețe o pierduse din cauza stării sale, iar azi, după ce a construit un întreg imperiu al plăcerilor, și-o dorește alături.
Jazz, femei frumoase, costume croite ireproșabil, petreceri fastuoase unde „aerul vibra de vorbe și râsete, de remarci întâmplătoare și prezentări pe loc uitate, de întâlniri entuziaste între femei care nici nu-și cunoșteau una alteia numele” – romanul îmbină toate aceste elemente cu o nesfârșită nostalgie a lui Jay Gatsby, pe numele său real James Gratz, care urmărește himere și încearcă să readucă în realitatea sa de peste ani un moment care avea atâta strălucire și sens în trecutul lui.
Nici unul din eroii acestui roman nu face parte din categoria „personajelor morale”, cuvântul cheie care le ghidează veșnic existența fiind bogăția.
„Fiecare, la scara propriei biografii este tot ceea ce poate da mai bun lumea din care se trage. Strălucirea bogăției acaparează mintea multora dintre eroi, însă aceasta se întâmplă doar pentru că bogăția reprezenta cea mai accesibilă formă a alterității.” (fragment)
Scott Fitzgerald nu a scris autobiografic, poate cu excepția lucrării de memorialistică „The Crack Up” (Prăbușirea, 1945). Viața și literatura, în cazul său, nu au comunicat. Greu de imitat în ce privește scrisul, Fitzgerald, putem afirma, reprezintă un triumf al imaginarului, o tânjire după un destin mai bine administrat, el se vede obligat să compenseze în imaginar evidenta neîmplinire existențială.
„În Marele Gatsby, Fitzgerald realizează ceea ce nu va mai face în toată cariera sa ulterioară: o satiră a moravurilor contemporane care conține adevărurile – personale și sociale – cele mai profunde.
Dacă subiectul predilect al lui Hemingway este războiul, al lui Fitzgerald este Visul american și trădarea acestuia, subiect care face conexiunea între viața privată a scriitorului, cariera lui și cărțile sale într-un întreg tematic.
Fitzgerald rămâne principalul cronicar al puterii seducătoare a bogăției și faimei. Nici un alt scriitor american nu s-a poziționat asemenea lui – chiar în adâncul sufletului american.” (Daniel S. Burt)
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News
