Un nou val de scumpiri se profilează în România, iar unul dintre cele mai consumate alimente – pâinea – ar putea deveni mai costisitor în perioada imediat următoare.
Președintele Rompan, Aurel Popescu, avertizează că prețurile la produsele de panificație ar putea crește cu până la 10% până la finalul lunii martie 2026. Principalele cauze sunt majorarea costurilor la energie și combustibili, care pun o presiune tot mai mare pe producători.
Potrivit acestuia, cheltuielile cu energia reprezintă deja între 15% și 20% din costul total de producție, iar menținerea prețurilor actuale devine din ce în ce mai dificilă.
„Nu putem susține această situație mult timp. Costurile cresc constant, iar în final totul se reflectă în prețul produsului”, a transmis liderul Rompan.
În plus, evoluția prețului carburanților ar putea amplifica aceste scumpiri. Dacă motorina va continua să crească, impactul asupra prețului final al pâinii ar putea fi chiar mai mare.
Reprezentanții industriei au cerut autorităților măsuri urgente pentru a limita efectele asupra populației, precum reducerea accizelor și TVA la combustibil, acces la energie la preț de producător și scheme de sprijin pentru sectorul alimentar.
În lipsa acestor intervenții, românii ar putea resimți din plin, în perioada următoare, un nou val de scumpiri la alimentele de bază.

