Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii dâmbovițeni au descins în cinci locații din județul Dâmbovița și municipiul București, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu estimat la 650.000 de lei.

Operațiunea s-a desfășurat în cadrul acțiunii naționale JUPITER, cu sprijinul Jandarmeriei și al mai multor structuri specializate ale Poliției Române. Au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară și 6 mandate de aducere.

Anchetatorii susțin că, în perioada 2019–2022, administratorii unei firme din Dâmbovița ar fi simulat achiziții fictive de la 13 societăți comerciale, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor către stat, în special TVA-ul datorat.
Persoanele vizate au fost audiate, urmând ca procurorul de caz să decidă măsurile preventive care se impun. Dosarul este instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, iar cercetările continuă pentru documentarea completă a activității infracționale.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

