Locul 2 pentru România, la general, în Cupa Europeană de Escaladă Lead, categoria U18, după 4 etape de Cupe Europene (a contat inclusiv recentul Campionat European din Helsinki, unde a ocupat locul 5), Darius Râpă încheie sezonul pe locul 2, după Max Bertone, favoritul incontestabil al probei.

Rezultatele în detaliu sunt următoarele:
– Niederwangen, Elveția – locul 6
– Saint-Pierre-en-Faucigny, Franța – locul 2
– Imst, Austria – locul 2
– Helsinki, Finlanda – locul 5
Darius s-a aflat pe podium în mod constant la sfârșit de sezon, ocupând locul 2 în 2021, locul 1 în 2022 și locul 2 în 2023!
În cariera sa de junior, s-a calificat în toate finalele de Cupe Europene, la proba de Lead, iar în 2023 a intrat în finalele probei și la Campionatul European și cel Mondial, ocupând pozițiile 5, respectiv 8.
Pentru Darius urmează o competiție foarte importantă în luna octombrie: calificările la Combinata Olimpică din Laval, Franța. La această competiție se poate obține un tichet la Jocurile Olimpice din Paris 2024.
Felicitări, Darius! Felciitări antrenorului și colectivului tehnic și Federației Române de Alpinism și Escaladă!
Mult succes în continuare!
Foto: Federația Română de Alpinism și Escaladă
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News