Investițiile de la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște se apropie de final, iar luna septembrie va găsi unitatea de învățământ complet transformată.
Proiectele, cu o valoare record de peste 50 de milioane de lei, sunt finanțate din fonduri nerambursabile atrase de Primăria Târgoviște și reprezintă una dintre cele mai mari investiții de acest tip realizate într-o unitate de învățământ din România, dar și cea mai mare investiție de acest fel din istoria municipiului.



Lucrările au vizat practic întregul complex, de la fundație până la acoperiș. Sunt realizate: consolidarea structurală completă; termoizolația integrală a clădirilor; tâmplărie și acoperișuri noi; modernizarea sistemului de încălzire;montarea de panouri solare pentru producerea energiei regenerabile; sisteme eficiente de climatizare;iluminat LED inteligent; management energetic integrat.
O componentă importantă a proiectului este și amenajarea parcului din vecinătatea Gării Târgoviște.
În această perioadă se lucrează la refacerea aleilor și a spațiilor verzi, precum și la montarea mobilierului urban.
Parcul aferent liceului urmează să fie deschis tuturor târgoviștenilor, astfel încât zona să beneficieze nu doar de o unitate de învățământ modernizată, ci și de un spațiu verde reamenajat și accesibil comunității.
Astfel, investiția de la „Voievodul Mircea” schimbă nu doar aspectul și condițiile oferite elevilor, ci și întreaga zonă din apropierea Gării Târgoviște.
