Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că rentierii agricoli pot transmite documentele specifice pentru acordarea rentei viagere agricole până cel târziu la data de 2 septembrie 2024. Pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă pentru anul 2023, rentierii sau împuternicitul/mandatarul/curatorul acestora vor solicita viza anuală, fie prin prezență fizică la sediile Centrelor Județene APIA, fie prin mijloace electronice de comunicare sau poștă/curier.
Rentierii care doresc să obțină viza electronică vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a centrului județean APIA pe raza căruia figurează cu domiciliul și vor contacta telefonic funcționarii APIA pentru a primi confirmarea acordării vizei. Până în prezent, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Dâmbovița a vizat 111 carnete de rentier agricol.
Plata rentei viagere agricole se va face de către Centrele Județene APIA, conform prevederilor art.6 alin.1 și alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI și se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2024, prin mandat poștal sau virament bancar.
Aceste informații sunt esențiale pentru toți cei care beneficiază de renta viageră agricolă și sunt menite să faciliteze procesul de obținere a acesteia.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News