Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie în perioada 13-17 noiembrie 2026, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la mai multe evenimente sportive organizate în județ. Efectivele de jandarmi vor fi prezente în patru localități, la partide de fotbal din Liga a III-a, dar și la două confruntări importante programate pe stadionul Eugen Popescu din Târgoviște.
Cel mai mare interes este așteptat duminică, 15 noiembrie, când Chindia Târgoviște, liderul Ligii a II-a, va întâlni FCSB într-un meci amical. Partida este programată de la ora 12:00, pe stadionul Eugen Popescu, iar accesul publicului este permis.
Programul misiunilor anunțate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița este următorul:
VINERI, 13 NOIEMBRIE
De la ora 14:00, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la partida din Liga a III-a dintre ACS Urban Titu și CSM Flacăra Moreni. Meciul se va disputa pe terenul bazei sportive din localitatea Hagioaica.
SÂMBĂTĂ, 14 NOIEMBRIE
Două partide din Liga a III-a vor beneficia de prezența forțelor de ordine:
ASFC Pucioasa – Progresul Drăgănești, de la ora 14:00, pe stadionul „Dumitru Tică Popescu” din Pucioasa;
ACS Voința 2024 Crevedia – CS Blejoi, de la ora 14:00, pe stadionul sintetic din Samurcași, comuna Crevedia.
DUMINICĂ, 15 NOIEMBRIE
De la ora 12:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, este programat amicalul AFC Chindia Târgoviște – FCSB, o confruntare care se anunță atractivă pentru suporterii celor două echipe.
MARȚI, 17 NOIEMBRIE
Târgoviștea va găzdui un nou eveniment fotbalistic internațional. România U20 va întâlni reprezentativa similară a Poloniei, în cadrul Elite League. Partida va începe la ora 19:00 și a fost încadrată la grad mediu de risc.
RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI
Potrivit Jandarmeriei Dâmbovița, misiunea efectivelor este de a proteja participanții, de a preveni faptele antisociale și de a asigura desfășurarea competițiilor în condiții de siguranță.
Pentru evitarea incidentelor, spectatorii sunt sfătuiți:
să evite implicarea în conflicte și să adopte un comportament preventiv;
să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;
să anunțe jandarmii sau celelalte structuri de ordine publică dacă observă situații de pericol ori fapte antisociale.
Autoritățile transmit că siguranța spectatorilor depinde atât de măsurile luate de forțele de ordine, cât și de comportamentul responsabil al celor prezenți în tribune.

