În plin sezon al caniculei, când riscul izbucnirii incendiilor este extrem de ridicat, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dat startul campaniei naționale „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”, desfășurată în perioada 15 iulie – 15 octombrie, în parteneriat cu Phoenix Media.
Prin această inițiativă, pompierii urmăresc să atragă atenția asupra pericolelor generate de incendiile de vegetație uscată, evenimente care pot scăpa rapid de sub control și pot pune în pericol vieți omenești, locuințe, terenuri agricole, păduri și habitate naturale.
Mesajele campaniei vor fi promovate la nivel național prin intermediul panourilor electronice stradale, dar și prin mass-media și platformele de comunicare publică, pentru a ajunge la cât mai mulți cetățeni.
Pompierii transmit câteva reguli simple, dar esențiale:
Nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
Nu aruncați țigări sau alte surse de foc în natură;
Respectați legislația privind interzicerea arderii vegetației uscate;
Supravegheați orice sursă de foc și asigurați-vă că este stinsă complet;
În cazul izbucnirii unui incendiu, sunați imediat la 112.
Potrivit IGSU, amploarea fenomenului este îngrijorătoare. În ultimii trei ani au fost înregistrate zeci de mii de incendii de vegetație: peste 13.000 în 2023, peste 20.000 de intervenții în 2024 și aproximativ 17.000 de incendii în 2025.
Reprezentanții ISU reamintesc că cele mai multe dintre aceste incendii sunt provocate de activități umane și pot fi prevenite prin responsabilitate și respectarea regulilor. Un gest aparent neînsemnat poate avea consecințe dramatice pentru oameni și natură.

