Înotătorii de la CS Târgoviște au început anul în forță, participând la Sprint With The Stars, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului din natația românească. Sportivii clubului, antrenați de Octavian Postolache, au concurat alături de nume mari ale înotului mondial.
Lotul CS Târgoviște a fost format din:
Ștefania Șomu – 50 m craul
Mihnea Duță – 50 m bras și 50 m craul
Tudor Bereș – 50 m craul
Mihai Vișan – 50 m spate și 50 m craul

Evenimentul, organizat la Complexul Sportiv de Natație din Otopeni, le-a oferit sportivilor tărgovișteni ocazia să înoate alături de adevărate legende ale natației mondiale, printre care:
David Popovici – campion olimpic și mondial
Angelina Kohler (Germania) – campioană mondială
Apostolos Christou (Grecia) – campion mondial și olimpic
Laura Cox (Marea Britanie) – campioană mondială
Diogo Ribeiro (Portugalia) – campion mondial
Adam Peaty (Marea Britanie) – campion mondial și olimpic
Veera Kivirinta (Finlanda) – finalistă mondială
La categoria de vârstă 10 ani, Ștefania Șomu s-a calificat în finala probei de 50 m craul feminin, unde a concurat alături de Angelina Kohler, oferindu-i o experiență de neuitat și o lecție valoroasă de inspirație și performanță.
Evenimentul a fost adus în România de David Popovici și a fost dedicat exclusiv probelor de 50 de metri, reunind sportivi români și internaționali într-un spectacol de viteză și tehnică.

