Târgoviștenii se pregătesc pentru una dintre competițiile sportive devenite deja tradiție în perioada Zilelor Cetății. Cupa Cartierelor, competiția de minifotbal organizată de , continuă și în acest an cu o nouă ediție.
⚽ Meciurile se vor desfășura la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, în perioada 31 august – 6 septembrie 2026, într-o săptămână dedicată sportului, competiției și comunității locale.
Ajunsă la ediția a XIII-a, Cupa Cartierelor este una dintre competițiile care aduc împreună iubitorii fotbalului din Târgoviște, oferindu-le ocazia să-și reprezinte cartierul și să lupte pentru trofeu.
Organizatorii urmează să anunțe în perioada următoare condițiile de participare, perioada de înscrieri, programul meciurilor și detaliile privind tragerea la sorți.
Așadar, fotbaliștii amatori din Târgoviște au timp să-și strângă colegii, să-și formeze echipele și să intre în competiție.
Se apropie Zilele Cetății, iar fotbalul își face din nou loc pe agenda sărbătorii!
Pregătiți echipele! Cupa Cartierelor revine!

