Angajații din sănătate și asistență socială din județul Dâmbovița continuă protestele, după declanșarea Grevei Japoneze în toate spitalele din județ și în Centrul de Asistență Medico-Socială Bucșani.
Personalul medical își desfășoară activitatea în mod normal, însă poartă banderole și însemne cu mesajul „GREVĂ SANITAS”, ca semn de protest și de susținere a revendicărilor sindicale.




Reprezentanții SANITAS transmit că această acțiune reprezintă un avertisment adresat autorităților și un apel urgent la dialog. Sindicaliștii avertizează că, în cazul în care solicitările lor vor continua să fie ignorate, următorul pas ar putea fi declanșarea unei greve generale, cu întreruperea activității, conform prevederilor legale.
Principalele revendicări vizează creșterea valorii de referință salarială la 4.325 de lei, aplicarea unor coeficienți salariali echitabili, menținerea sporului de tură la 15%, păstrarea sporului de 100% pentru activitatea desfășurată în weekend, includerea personalului TESA în aceeași anexă cu personalul sanitar, precum și deblocarea posturilor și angajarea de personal.
Liderii sindicali susțin că aceste măsuri sunt esențiale pentru funcționarea sistemului de sănătate și asistență socială și anunță că protestul nu se oprește aici. Greva japoneză continuă, iar angajații vor purta în continuare însemnele „GREVĂ SANITAS” la locul de muncă.
Deocamdată, serviciile medicale din județul Dâmbovița se desfășoară normal, fără întreruperi, însă tensiunile dintre sindicate și autorități rămân ridicate.
