Una dintre cele mai frecvente cauze ale incendiilor din locuințe rămâne fumatul neglijent. Țigările aprinse, scrumierele răsturnate sau fumatul în pat pot transforma, în doar câteva secunde, o cameră întreagă într-un incendiu devastator.
Din neatenție sau oboseală, o țigară nestinsă poate aprinde mobilierul, lenjeria de pat sau covorul, iar flăcările se pot extinde rapid, punând în pericol viața celor din locuință și a vecinilor.
Pentru a evita astfel de tragedii, pompierii recomandă respectarea câtorva reguli simple, dar vitale:
Nu lăsa niciodată o țigară aprinsă nesupravegheată.
Fumează întotdeauna în afara locuinței, departe de materiale inflamabile.
Asigură-te că țigările sunt complet stinse înainte de a le arunca.
Nu fuma niciodată în pat sau pe canapea – adormirea cu țigara aprinsă este una dintre cele mai periculoase greșeli.
Păstrează departe de locurile de fumat orice materiale care pot lua foc ușor: hârtie, textile, perdele, produse chimice.
Un moment de neatenție poate distruge o viață, o casă, o familie. Prevenirea este cea mai bună protecție!
Nu lăsa neglijența să te coste viața. Fii atent, fii responsabil, fii în siguranță!

