Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării anunță relansarea, în luna iunie, a apelului de investiții I8, Componenta C9 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare, în vederea asigurării utilizării întregii sume alocate, rămasă neutilizată în apelul de investiții anterior.
Obiectivul general al investiției este sprijinirea sistemului național de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, în jurul căreia se vor crea și dezvolta grupuri de cercetare de excelență în domenii științifice de vârf, contribuind la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a semnat și ordinul de numire a membrilor Consiliului Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie (COSIT), organism consultativ înființat prin ordinul nr. 21665/2022 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1131 din 24 noiembrie 2022.
COSIT reunește cei mai buni cercetători și experți români din domeniile științei și tehnologiei, aflați în centrele puternice de inovare ale lumii. Consiliul este un organism independent, onorific și consultativ, care va sprijini elaborarea strategiilor, politicilor publice și programelor guvernamentale care pot transforma România într-una dintre țările cele mai inovatoare și competitive. Activitatea principală a COSIT constă în a formula recomandări strategice pentru dezvoltarea cercetării, inovării și tehnologiei în România, bazate pe analiza tendințelor globale și a bunelor practici din alte țări.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News