Pompierii de la Detașamentul Titu au fost solicitați să intervină într-un incendiu care a cuprins un camion și o anexă gospodărească pe strada Principală, în localitatea Odobești, sat Miulești. La fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de un echipaj SMURD, pentru a gestiona situația de urgență.
Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, afectând atât camionul, cât și anexa gospodărească. Datorită intervenției promptă a echipelor de pompieri, incendiul a fost lichidat în scurt timp, iar pericolul a fost îndepărtat.
În timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat asistență medicală unei persoane care a suferit un atac de panică din cauza celor întâmplate. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Autoritățile au reușit să limiteze pagubele și să prevină o posibilă extindere a incendiului.
Din fericire, nu au fost raportate victime, iar situația este acum sub control.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News