Eurodeputatul PSD, Victor Negrescu, a avut susținerea grupului social-democrat și a colegilor din Partidul Social Democrat pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului European.

Chiar dacă au fost inițial 12 candidați, dintre care 10 au intrat la vot pentru această poziție, a reuşit să obțină votul a 88 de colegi dintre cele 112 voturi înregistrate. Locul 2 după Germania, dar înaintea altor state importante. Urmează votul în plenul Parlamentului European săptămâna viitoare.
” Rezultatul obținut dovedește faptul că transformarea Partidului Social Democrat realizată de președintele Marcel Ciolacu ne-a permis astăzi să fim ascultați și influenți în familia noastră politică europeană. Mulțumesc pentru încredere!”, a transmis eurodeputatul Victor Negrescu
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News