Joi, 7 mai 2026, începând cu ora 13:00, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, găzduiește Concursul de cunoștințe și abilități „EU și UE – cetățenie europeană activă”, un eveniment dedicat elevilor de liceu din județ.
Competiția aduce la start echipe formate din câte trei elevi, reprezentând unitățile de învățământ liceal din Dâmbovița, într-o confruntare a cunoștințelor despre Uniunea Europeană, valorile europene și rolul cetățeniei active în societatea actuală.
Proiectul își propune nu doar testarea cunoștințelor, ci și stimularea interesului tinerilor pentru implicare civică, educație europeană și înțelegerea mecanismelor care stau la baza comunității europene.
Organizatorii mizează pe o participare numeroasă și pe un format interactiv, care să transforme competiția într-o experiență educativă relevantă și atractivă pentru elevi.

