Dâmbovița devine, în perioada 12–14 iunie, gazda uneia dintre cele mai importante competiții naționale dedicate educației rutiere pentru elevi – „Trofeul Coresi”, ajuns la ediția a XXVII-a.
Evenimentul reunește 60 de elevi din 13 județe ale țării, într-o întrecere care îmbină cunoștințele teoretice cu abilitățile practice de circulație, având ca obiectiv principal formarea unui comportament responsabil în trafic și reducerea riscului de accidente în rândul tinerilor.
Competiția este organizată de Serviciul Rutier al IPJ Dâmbovița și Școala Gimnazială „Coresi”, în cadrul unui amplu program de educație și prevenire rutieră.
Participanții vor avea de trecut trei probe esențiale:test teoretic de legislație rutieră
traseu de îndemânare cu bicicleta, în poligon special amenajatprobă practică ce simulează situații reale din trafic, unde elevii trebuie să aplice corect regulile de circulație
La start s-au aliniat 15 echipe din județele Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Călărași, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu, Tulcea și Dâmbovița.
Evenimentul se desfășoară cu sprijinul mai multor instituții partenere, printre care Consiliul Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Corpul Național al Polițiștilor, Asociația Coresi și Asociația ROBO-STEM-EDU.
O competiție care pune accent nu doar pe performanță, ci și pe educație, disciplină și siguranță în trafic.
Mult succes tuturor participanților!

