Educația ecologică începe încă din primii ani de viață, prin activități practice care modelează comportamente responsabile față de mediul înconjurător. În acest spirit, Grădinița cu Program Prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica” din Târgoviște a organizat cea de-a II-a ediție a Concursului Județean „ECO Junior”.
Evenimentul a reunit 50 de preșcolari din 13 unități de învățământ din județul Dâmbovița, participanți la secțiunea directă. Micii concurenți au realizat creații artistico-plastice – desene, picturi, colaje și postere – care au fost expuse într-o expoziție plină de culoare și mesaj. Concursul a avut și o secțiune de participare indirectă, cu lucrări transmise din alte județe ale țării.

La eveniment au fost prezenți, din partea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, inspectorul școlar general, prof. Valentin Irinel Stancu, și inspectorul pentru activități extrașcolare, prof. Mădălina Folea. Aceștia au apreciat implicarea preșcolarilor și dedicarea cadrelor didactice în promovarea educației ecologice încă de la vârste fragede.

Organizarea concursului a fost posibilă cu sprijinul partenerilor:
Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița
Fundația Umanitară „Inimă de copil”
Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Dâmbovița
Ecotrans Danara S.R.L.
Direcția Silvică Dâmbovița
Complexul Turistic de Natație și Agrement Târgoviște
Reprezentanții organizatorilor au transmis mulțumiri preșcolarilor, cadrelor didactice coordonatoare, părinților și instituțiilor partenere pentru implicare și susținere.
Prin astfel de inițiative, comunitatea locală contribuie la formarea unei generații responsabile, care învață să protejeze natura încă din copilărie.


