Duminică, 20 februarie 2022, vremea se va răci accentuat în sud, sud-est şi în centru, însă în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa uşor peste mediile multianuale ale perioadei.
Vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploi, pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei şi local în Banat şi Dobrogea, iar în Transilvania, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură şi izolat în restul masivelor montane va ninge slab. În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros şi numai izolat vor fi posibile precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă, cu precădere în Carpaţii Orientali, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, spulberând zăpada, dar temporar şi la intensitate mult mai redusă şi în nord-vest.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade.