La data de 5 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut un bărbat din județul Argeș, pentru 24 de ore, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Potrivit anchetei, în seara zilei de 4 martie, în jurul orei 18:20, pe Bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Târgoviște, bărbatul ar fi deposedat doi minori, în vârstă de 11 ani, de o sumă de bani, amenințându-i cu acte de violență.
Pe parcursul zilei de 6 martie, cel în cauză urmează să fie prezentat magistraților, pentru ca aceștia să dispună o măsură preventivă corespunzătoare.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în scopul clarificării tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și tragerea la răspundere a persoanei implicate.
Autoritățile reamintesc că urmărirea penală este o etapă a procesului legal, iar bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la finalizarea procedurilor judiciare.

