Anunțul a fosst făcut ieri, de premierul Marcel Ciolacu, aceste centre pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități sunt verificate iar autorizațiile lor reanalizate, în decurs de o săptămână.
Premierul Marcel Ciolacu solicită autorităților toleranță zero față de grupurile infracționale care profită de persoanele total neajutorate din centre. „

Am transmis azi un mesaj atât ca premier al României, dar și ca om. Acel grup infracțional organizat, cu complicitatea unor funcționari, trebuie să răspundă pentru ce s-a întâmplat în azilele groazei. Am cerut ca mai mulți responsabili din instituțiile statului să fie demiși. Vom continua controalele în toată țara, pentru ca astfel de orori să nu se mai întâmple!Sistemul trebuie schimbat. E inacceptabil să avem persoane care îşi pasează vina una alteia. Vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ astfel încât să nu mai existe portiţe pentru nimeni. Cine nu înţelege să îşi facă treaba, să plece acasă. Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent, cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim de copii, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi, cele mai vulnerabile persoane. Sunt convins că se vor face modificările legislative în acest sens, în sesiunea parlamentară următoare”, a conchis Ciolacu.
Urmărește observnews.ro și pe Google News