Sala de Atletism „Ion Soter” din București a găzduit Cupa Romanian Masters Athletics, competiție în cadrul căreia sportiva Denisa Predică de la CS Târgoviște și-a demonstrat din nou talentul și determinarea. Antrenată de Desdemona Banu Ionescu, Denisa a urcat de două ori pe prima treaptă a podiumului, după evoluții excelente în probele de 60 m și 200 m.
„Fetele noastre au intrat pe pistă cu determinare și încredere în forțele proprii. Rezultatele obținute de Denisa și Melania au fost foarte bune și reflectă munca, disciplina și pasiunea lor. Am încredere că potențialul lor le va aduce noi performanțe în sezonul competițional care începe”, a declarat antrenorul Desdemona Banu Ionescu.

Pe lângă Denisa, clubul nostru a fost reprezentat și de Melania Petrescu, care a reușit Personal Best-uri la ambele probe, confirmând progresul constant și seriozitatea cu care se pregătește.
Cupa Romanian Masters Athletics a fost prima competiție din acest an pentru atletele CS Târgoviște, iar rezultatele obținute în București reprezintă un început promițător pentru sezonul competițional 2026.
Felicitări Denisei și Melaniei pentru efort și dedicare, iar antrenorului Desdemona Banu Ionescu pentru munca depusă și sprijinul acordat sportivelor noastre!

