Ieri, în cadrul programului „Vacanță la bibliotecă”, Grupa 1 a participat la o activitate specială desfășurată la Muzeul Național al Poliției Române. Alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Biroul Siguranță Școlară, copiii au luat parte la campania „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.

Tinerii participanți au aflat informații importante despre siguranță și responsabilitate, discutând activ despre importanța respectării regulilor și a responsabilităților potrivite vârstei lor. Activitatea a fost primită cu entuziasm și curiozitate, iar la final, micii exploratori s-au relaxat în parcul din curtea muzeului, unde au cules flori și s-au bucurat de momente de recreere.
Programul „Vacanță la bibliotecă” se desfășoară cu sprijinul Societății Naționale „Nuclearelectrica” S.A., care susține astfel educația și dezvoltarea copiilor din comunitatea noastră.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News