Au fost discutate o serie de solicitări și probleme cu care se confruntă autoritățile municipale. Ministrul Adrian Ioan Veştea a participat la întâlnirea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România (AMR), în cadrul căreia au fost discutate o serie de solicitări și probleme cu care se confruntă autoritățile municipale în implementarea legislației existente și în derularea unor proiecte.
Agenda a cuprins:
1. Finanțarea / derularea programelor europene și naționale pentru dezvoltarea comunităților locale
2. Sprijin pentru finanțarea funcționării sistemelor de ȋncălzire centralizată
3. Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor
4. Normative din domeniul construcțiilor
5. Legea Poliției Locale.
6. MIPE – Crearea cadrului legal pentru înființarea și dezvoltarea unor ghișee unice de informare (One Stop Shop – OSS) în scopul oferirii serviciilor de consiliere energetică.
”Voi avea întotdeauna ușa deschisă la minister și disponibilitatea de a discuta cu orice reprezentant al autorităților publice locale, pentru că numai prin comunicare, deschidere și colaborare putem avea un rezultat unitar, de succes și de lungă durată. În calitate de factori decizionali, trebuie să ne preocupăm de infrastructura de orice fel, astfel încât să lăsăm moștenire copiilor și nepoților noștri o țară în care să poată trăi frumos, curat și decent!”, a menționat ministrul Veștea.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

