Un accident rutier s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 16:44, în comuna Comișani, satul Lazuri, fiind necesară intervenția pompierilor și a echipajelor medicale.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost identificate două autoturisme și un autocamion implicate în accident. În urma impactului, un bărbat a fost rănit, acesta primind îngrijiri medicale la locul evenimentului, după care a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea oricărui risc suplimentar în zona accidentului.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, în urma cercetărilor desfășurate la fața locului.

