Clubul Sportiv Universitar (CSU) din Târgoviște a fost prezent cu succes la Campionatele Naționale Universitare Judo 2026, desfășurate în perioada 27–28 martie, la Sibiu.
Sportivii CSU, studenți ai Universității Valahia din Târgoviște, au demonstrat ambiție, disciplină și determinare, reușind să obțină rezultate remarcabile în cadrul competiției:
Niculae Daniel – categoria 90 kg
Pleșa Iulian Gabriel – categoria 81 kg

Ambii judoka s-au clasat pe locul 5, un rezultat care reflectă munca susținută, perseverența și dăruirea lor pentru sport. Performanța lor este cu atât mai importantă cu cât competiția a reunit cei mai buni sportivi universitari din țară, iar nivelul întrecerii a fost extrem de ridicat.
CSU Târgoviște îi felicită pe sportivi și îi încurajează să continue să reprezinte Universitatea Valahia și orașul Târgoviște cu aceeași pasiune și determinare, având în vedere următoarele competiții naționale și internaționale.
„Suntem mândri de voi, băieți! Rezultatele voastre sunt o dovadă a muncii, a sacrificiului și a dedicării pentru sportul românesc”, transmit antrenorii și conducerea clubului.

