Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a participat la întâlnirea membrilor Asociația Comunelor din România, filiala Dâmbovița.
În ultimii 4 ani, CJ Dâmbovița a avut un parteneriatul foarte bun cu primarii dâmbovițeni, pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor la nivel local, mai ales a celor la care Consiliul Județean Dâmbovița a asigurat o parte importantă a finanțării.
Programul Județean de Dezvoltare Locală este un real ajutor pentru 76 de primării dâmbovițene! Sunt derulate investiții de peste 360.000.000 de lei, iar Consiliul Județean Dâmbovița asigură aproximativ 145.000.000 de lei din această valoare. Datorită proiectului Consiliului Județean Dâmbovița de 65.000.000 de lei, suma accesată prin PNRR, vor fi dotate cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice 61 de unități de învățământ din 54 de unități administrativ-teritoriale dâmbovițene, Palatul Copiilor și Clubul Sportiv Școlar din Târgoviște.
Pentru elevii navetiști din 48 de localități vor fi achiziționate microbuze electrice sau hibrid. Consiliul Județean Dâmbovița a atras și banii necesari, 55.000.000 de lei, sumă neambursabilă accesată prin PNRR și AFM.
Unul dintre cele mai mari proiecte, 2.200.000.000 de lei, este cel prin care se vor înființa sau extinde rețelele de apă și canalizare în 52 de localități ale județului Dâmbovița.
Județul Dâmbovița a fost primul care a semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Vorbim de finanțarea a 163 de proiecte cu o valoare de peste 1.500.000.000 lei, sumă care va fi investită în drumuri, poduri, rețele de apă, canalizare și gaze.
„Am lucrat împreună pentru a dezvolta fiecare localitate în parte, iar pentru acest lucru le mulțumesc președintelui ACoR, Emil Drăghici, și președintelui filialei județene ACoR, Dorinel Soare, precum și tuturor primarilor dâmbovițeni., a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News