Cezar Papoe continuă să adune rezultate importante în circuitul internațional de tenis. Sportivul legitimat la CS Târgoviște a fost protagonistul unui parcurs excelent la turneul ITF M15 București, disputat în perioada 6-12 iulie, reușind să ajungă în ultimul act al competiției.
În finală, Cezar l-a întâlnit pe moldoveanul Ilia Snitari, într-un duel echilibrat, în care a cedat cu 4-6, 4-6. Chiar dacă nu a reușit să cucerească trofeul, prezența în finală reprezintă o nouă confirmare a valorii și a evoluției sale constante în circuitul ITF.
Drumul către ultimul act a fost construit prin patru victorii convingătoare. În primul tur l-a învins pe Ștefan Ilie Bogdan cu 6-2, 6-4, apoi a trecut de Attila Dominik Boros cu 6-1, 6-4. În sferturile de finală a câștigat un meci spectaculos în fața slovenului Aljaz Jeran, scor 6-4, 2-6, 6-4, iar în semifinale s-a impus în fața unui alt sloven, Luka Talan Lopatic, cu 6-1, 3-6, 6-4.
Rezultatul obținut la București îl menține pe Cezar Papoe printre cei mai promițători tineri tenismeni români și îi oferă un important plus de încredere pentru competițiile următoare.
Felicitări, Cezar Papoe, pentru această performanță și mult succes în turneele viitoare!

