O simplă convorbire telefonică se poate transforma într-un coșmar financiar. Polițiștii atrag atenția asupra unei noi metode de fraudă prin care atacatorii se dau drept polițiști, angajați ai băncilor sau reprezentanți ai unor instituții financiare.
Cum începe totul?
Victima este sunată de o persoană care pretinde că este polițist și care susține că cineva încearcă să contracteze un credit în numele său.
Pentru a câștiga încrederea victimei, escrocii pot folosi date personale reale, trimit pe WhatsApp legitimații sau documente falsificate și invocă existența unui presupus dosar de fraudă.
Apoi, victima este transferată către un „reprezentant” fals al unei bănci sau al unei instituții financiare. Sub pretextul că trebuie să-și protejeze banii, persoana este determinată să acceseze aplicația bancară, să contracteze un credit, să retragă bani sau să efectueze transferuri.
În realitate, banii ajung la atacatori.
Polițiștii avertizează: nicio autoritate și nicio bancă nu vă va cere să contractați un credit sau să transferați bani pentru a vă „proteja fondurile”.
Nu transmiteți prin telefon date personale, bancare sau coduri de autentificare.
Nu efectuați transferuri și nu contractați credite la indicațiile primite telefonic.
Nu instalați aplicații și nu accesați linkuri trimise de persoane necunoscute.
Dacă aveți suspiciuni, închideți apelul și contactați instituția invocată doar prin numerele și canalele oficiale.
Dacă ați fost ținta unei astfel de tentative de fraudă, incidentul poate fi raportat la 1911 sau prin platforma pnrisc.dnsc.ro.
👉 Autoritățile recomandă și informarea celor din jur. O singură persoană avertizată la timp poate evita pierderea unor sume importante de bani.
Nu vă lăsați speriați de apeluri care invocă dosare penale, credite sau conturi compromise. Escrocii se bazează în primul rând pe panică și grabă.

