Ministerul Educației a acordat acestei prestigioase instituții de învățământ din județul Dâmbovița, Placheta și Diploma aniversară, ca o recompensă morală oficială pentru activitatea educativă desfășurată și performanțele înregistrate în cei 100 de ani.
100 de ani de existență în slujba educației și formării profesionale a Colegiului Economic ”Ion Ghica” din Târgoviște
„Cu bucurie am răspuns invitației de a celebra cei 100 de ani de existență în slujba educației și formării profesionale a Colegiului Economic ”Ion Ghica” din Târgoviște.
Cred că pe toți ne leagă un crez: acela că o societate se poate salva numai prin cultură, prin educație, căci, în lipsa acestora, oamenii ar acționa mânați de un spirit gregar, care nu le-ar permite consolidarea comunităților.
Fiecare dintre noi are o perspectivă conturată în privința educației și o anumită experiență, care trebuie continuată și valorificată prin exercițiul minții, prin învățarea continuă, prin perpetuarea valorilor. Ori, rolul școlii în procesul educațional tocmai acesta este: de a transmite valori, de a modela comportamente, de a inspira elevilor încrederea de care au nevoie pentru ca ei să devină membrii de nădejde ai comunităților din care fac parte, ai societății în ansamblul ei, ai României, pentru că elevii de astăzi sunt cei care în viitor pot așeza țara noastră pe același palier cu orice alt stat dezvoltat de pe glob.
Sărbatoarea Colegiului Economic a fost despre excelență în educație, despre comunitate și performanță.
La mulți ani, dragi profesori, elevi și absolvenți ai Colegiului Economic ”Ion Ghica”!
Un gând de prețuire și respect pentru doamna director Suzana ILIE, un creator de școală europeană.”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News