Browsing: Social
Informații din domeniul Social
Accesarea fondurilor europene, digitalizată și debirocratizată.Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene simplifică pocesul prin care se vor aloca cele 46 de…
Creați parole puternice și distincte pentru fiecare dintre conturile dumneavoastră online. Utilizați un amestec de litere majuscule și minuscule, numere…
Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, un act normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2023,…
Comisia Europeană împreună cu miniștrii apărarii din țările membre UE au decis să lanseze o licitație de peste 1 miliard…
În perioada 14-17 aprilie a.c., eliberarea cazierelor judiciare se va face la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, din municipiul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub…
În urma punerii în aplicare a unor mandate de percheziție într-un caz de import ilegal de deşeuri, polițiștii de frontieră…
Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, a cărui Autoritate de management este Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este un produs al colaborării…
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat suma de 197.367.197,67 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 269 de…
Ministrul Finanțelor a semnat astăzi acordul de împrumut cu Banca Mondială, pentru finanțarea proiectului de prevenire și reducere a poluării…
