În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de doi tineri, de 17 și 18 ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în cursul serii de 30 martie a.c., în jurul orei 01:10, bănuiții, în timp ce s-ar fi aflat în parcarea unui restaurant de pe raza comunei Aninoasa, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic doi tineri, de 18 și 20 de ani. De asemenea, prin faptele lor, aceștia ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.În urma conflictului, persoanele vătămate au fost rănite, fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ieri, 1 aprilie a.c., cei doi tineri au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți pentru dispunerea unor măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News