Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un autoturism găsit avariat într-un șanț, pe raza localității Scheiu de Jos.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani, din comuna Ludești, ar fi condus un autoturism deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta ar fi pierdut controlul direcției, intrând cu mașina în șanț.

Ulterior, șoferul ar fi părăsit locul incidentului, fiind depistat de polițiști pe raza comunei Cobia. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea exactă a alcoolemiei, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice.
Din fericire, în urma incidentului rutier, nicio persoană nu a fost rănită.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News