Modificări în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.Reevaluarea persoanei adulte cu handicap nu va mai putea fi făcută de către aceleași entități și în baza acelorași acte care au stat la baza emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap.
În cazul în care Comisia superioară stabileşte prin decizie reevaluarea persoanelor adulte cu handicap și apar neconcordanțe față de încadrarea în grad și tip de handicap, se va solicita Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, aflat în subordinea Casei Naționale de Pensii Publice, să efectueze o evaluare medicală de specialitate a persoanei cu handicap vizate.
Autoritățile publice centrale și locale sunt obligate ca din 15 iunie 2023 să utilizeze Sistemul național de management privind dizabilitatea, care permite colectarea, stocarea și diseminarea către autoritățile administrației publice centrale și locale, a informațiilor referitoare la persoanele cu dizabilități, copii și adulți, încadrate în grad și tip de handicap.
Nerespectarea obligației de a utiliza permanent sistemul național de management privind dizabilitatea constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 lei.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News