Autor: ObservNews.ro

Victor Ponta lansează un atac dur la adresa parlamentarilor USR, după absența acestora de la votul final din Camera Deputaților asupra pachetului de legi privind funcționarea sistemului judiciar. Fostul premier susține că boicotul parlamentarilor USR și PNL nu ar avea la bază motive legate de justiție, ci nemulțumirea provocată de pierderea unor funcții în conducerea Camerei Deputaților. „Circarii ăștia de la USR au trecut de la circ la bâlci”, a transmis Ponta, criticând faptul că parlamentarii USR au lipsit tocmai de la votul final asupra unor proiecte pe care partidul le-a susținut anterior. Liderul UPR afirmă că parlamentarii formațiunii sale…

Citește mai mult

Partidul Social Democrat lansează un atac dur la adresa USR, acuzând formațiunea că aplică un „standard dublu” atunci când vine vorba despre integritatea politică și despre persoanele condamnate sau implicate în dosare penale. Într-un mesaj public, PSD susține că USR ar considera acceptabile situațiile în care problemele de natură juridică îi vizează propriii membri, în timp ce, în cazul politicienilor din alte partide, ar cere retragerea acestora din funcțiile publice. „Acum e oficial! Avem o nouă specie de penali: «Penalii buni din USR»”, transmite PSD. Social-democrații critică inclusiv modul în care sunt interpretate hotărârile instanțelor, susținând că, în funcție de…

Citește mai mult

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat, începând cu 1 septembrie 2026, portalul eSănătateaMea, o nouă platformă digitală prin care pacienții pot avea acces, într-un singur loc, la o serie de informații medicale și administrative. Portalul poate fi accesat la portal.esanatateamea.ro și este destinat atât cetățenilor, cât și furnizorilor de servicii medicale. Ce informații pot vedea pacienții După înrolarea în platformă, utilizatorii pot consulta, printre altele:calitatea de asigurat;pachetul de servicii medicale de care beneficiază;rețetele emise în ultimii 5 ani;istoricul medical din ultimii 10 ani;decontările efectuate de CNAS către furnizorii de servicii medicale;informații despre cardul național de sănătate și…

Citește mai mult

Târgoviștea se pregătește pentru câteva zile pline de muzică, cultură, tradiție și voie bună. În perioada 4–8 septembrie 2026, municipiul găzduiește o nouă ediție a „Zilelor Cetății Târgoviște”, eveniment care transformă orașul într-un adevărat punct de atracție pentru localnici și turiști. Programul pregătit pentru acest an este unul bogat și variat: concerte în aer liber, spectacole pentru copii, târguri tradiționale, ateliere medievale, activități culturale, competiții sportive, expoziții și evenimente dedicate istoriei și comunității. Muzică live în Parcul Chindiei Unul dintre principalele puncte de atracție va fi scena din Parcul Chindiei – zona Ruine, unde, în serile de 5 și 6…

Citește mai mult

În perioada 1–4 septembrie 2026, la nivel național se desfășoară o serie de acțiuni de informare și promovare a vaccinării antigripale, demers în care este inclus și județul Dâmbovița. Campania urmărește să crească nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării înainte de debutul sezonului gripal. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenire a gripei și, mai ales, a formelor severe și a complicațiilor asociate acestei infecții. De ce este important vaccinul antigripal? Gripa sezonieră poate afecta persoane de orice vârstă, însă riscul de apariție a complicațiilor este mai mare în…

Citește mai mult

AJOFM Dâmbovița organizează cursuri gratuite de formare profesională pentru persoanele înregistrate în evidențele instituției, în domenii pentru care există cerere pe piața muncii. În această lună sunt prevăzute cursuri pentru următoarele ocupații: sudor, operator la mașini-unelte cu comandă numerică, ajutor bucătar, contabil, frizer, instalator sisteme fotovoltaice, ospătar și operator introducere, validare și prelucrare date. Programele sunt destinate celor care doresc să obțină o calificare, să se recalifice sau să își crească șansele de a găsi un loc de muncă. Informații suplimentare pot fi obținute pe site-ul AJOFM Dâmbovița⁠, la adresa de e-mail ajofm.db@anofm.gov.ro sau la numărul de telefon 0245/620635. Formarea…

Citește mai mult

A ieșit cu motocicleta în afara carosabilului, iar analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive. Polițiștii au deschis dosar penal. Un nou caz care arată cât de periculoasă poate deveni combinația dintre consumul de substanțe psihoactive și șofatul pe drumurile publice s-a înregistrat în județul Dâmbovița. La data de 31 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au întocmit un dosar penal după ce un motociclist a fost depistat cu substanțe psihoactive în organism, în urma unui accident rutier produs în comuna Moroeni. Incidentul a avut loc pe 29 august, în jurul orei 14:20, pe DJ 714. Polițiștii…

Citește mai mult

O spargere comisă în toiul nopții la Târgoviște s-a încheiat cu reținerea unui bărbat de 54 de ani. Potrivit polițiștilor, suspectul ar fi pătruns de două ori în aceeași societate comercială, la un interval de doar 35 de minute, și ar fi plecat de fiecare dată cu pachete de țigări. Totul s-ar fi petrecut în noaptea de 15 august 2026, când, în jurul orei 02:35, bărbatul, originar din comuna Buciumeni, ar fi forțat ușa de acces a unei firme din municipiul Târgoviște și ar fi intrat în interior. De aici, anchetatorii spun că ar fi sustras mai multe pachete de…

Citește mai mult

Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița a intrat, oficial, în faza de execuție. Ieri, 1 septembrie 2026, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru Centura Orașelor Pucioasa și Fieni. Noua șosea va avea o lungime de 12,68 kilometri și va fi, potrivit autorităților, primul drum cu patru benzi construit în județul Dâmbovița. Valoarea totală a investiției este de 686 de milioane de lei, iar proiectul este menit să aducă schimbări importante pentru traficul din nordul județului. Prin realizarea centurii, traficul greu va fi scos din Pucioasa și Fieni, ceea ce ar urma…

Citește mai mult

Drumul nu îți oferă o a doua șansă pentru fiecare greșeală! Este mesajul transmis de Poliția Română în urma unei ample acțiuni desfășurate în nopțile de 28/29 și 29/30 august 2026, pentru depistarea șoferilor care conduc după consumul de alcool sau substanțe psihoactive. Rezultatele controalelor arată o situație îngrijorătoare: 196 de conducători auto au fost depistați cu rezultat pozitiv la alcool. Dintre aceștia: 129 de șoferi aveau valori cuprinse între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat; 67 de șoferi au fost depistați cu valori de peste 0,40 mg/l. Totodată, testările au indicat rezultate pozitive la substanțe psihoactive…

Citește mai mult