Autor: ObservNews.ro

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) avertizează asupra unei inițiative a Asociației Municipiilor din România, care ar permite ca funcțiile publice de conducere din aparatul primarilor – directori generali, adjuncți, directori executivi și șefi de servicii – să fie numite pe durata mandatului primarului aflat în funcție. Punctul de vedere al FNSA Potrivit FNSA, această propunere nu reprezintă o reformă, ci o tentativă de transformare a administrației publice locale într-un sistem de sinecuri politice. Federația subliniază că ar fi eliminată independența și profesionalismul funcțiilor publice, iar acestea ar deveni recompense politice pentru loialitate, contrar interesului public. Președintele FNSA, Bogdan Șchiop, a declarat: „A…

Citește mai mult

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în perioada 01 ianuarie – 31 martie 2025 (trimestrul I), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR nr. 269/2025, cu modificările și completările ulterioare.Numărul de beneficiari: 9.213 fermieri, cuantum rambursare: 2,213 lei/litru; valoarea totală plătită: peste 116 milioane lei; cantitatea maximă anuală de motorină decontată: 410.000.000 litri/an, conform anexei la HG nr. 1174/2014. Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 269/07.08.2025 stabilește valoarea ajutorului și cantitățile de motorină pentru trimestrul I/2025. „APIA rămâne mereu aproape de fermieri, sprijinind activitatea agricolă și sustenabilitatea producției din România”, transmit reprezentanții agenției.

Citește mai mult

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat o campanie națională menită să reducă impactul produselor din plastic de unică folosință asupra mediului și sănătății oamenilor. „Reducerea plasticului de unică folosință nu este doar o obligație europeană, ci și o necesitate pentru sănătatea oamenilor și viitorul mediului. Plasticul are un impact negativ real asupra naturii și comunităților. Prin această campanie, vrem să aducem informația mai aproape de cetățeni și să oferim soluții simple, practice și responsabile. Invităm fiecare român să facă parte din schimbare!”, a declarat ministrul Mediului Ce sunt produsele SUP? Produsele din plastic de unică folosință includ:paie, tacâmuri, farfurii, pahare;recipiente pentru fast-food;bețișoare…

Citește mai mult

Primăria Răzvad, condusă de primarul Emanuel Spătaru, desfășoară lucrări intense pentru construirea unui Centru de zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice, amplasat pe locul fostului Cămin Cultural din Valea Voievozilor. Recent, primarul a efectuat o vizită pe șantier pentru a verifica progresul lucrărilor și pentru a discuta cu echipa de constructori despre termenele de finalizare și standardele de calitate. Proiectul, finanțat prin PNRR – Componenta 13, are o valoare de 6.102.123 lei fără TVA și va oferi servicii vitale seniorilor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții acestora. Lucrările se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița și al DGASPC Dâmbovița. Primarul Emanuel Spătaru a declarat: „Lucrările sunt în toi, iar centrul va fi un…

Citește mai mult

Luna august 2025 a adus vești bune pentru locuitorii comunei Voinești. Primăria și Consiliul Local, sub coordonarea primarului Gabriel Dănuț Sandu, au raportat progrese semnificative în mai multe domenii, de la infrastructură și utilități până la facilități sportive. Modernizări în domeniul utilităților În Gemenea -Brătulești s-au finalizat lucrările de readucere a terenului la stadiul inițial după introducerea conductelor de gaze naturale. În Oncești și Mânjina se desfășoară branșamente noi pentru locuințe, în vederea extinderii rețelei. Drumuri asfaltate și terasamente în Oncești Pe străzile Barbilor, Vărzaru și tronsonul din apropierea cimitirului s-a turnat covorul asfaltic complet. În prezent, se lucrează la terasamente pe strada care pleacă de la Biserică până…

Citește mai mult

Municipiul Târgoviște confirmă încă o dată că performanța administrativă aduce rezultate vizibile: potrivit datelor oficiale furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, orașul se află pe primul loc la nivel național în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, în perioada 2019–2023. Dublă performanță pentru municipiul-reședință de județ Lider național între municipiile reședință de județ cu mai puțin de 100.000 de locuitori – valoarea totală a proiectelor eligibile: 2,25 miliarde lei. Lider și la fonduri europene atrase pe cap de locuitor – 33.539 lei/locuitor, o valoare de 2,78 ori mai mare decât orașul de pe locul doi. Fonduri care schimbă fața orașului Proiectele implementate prin finanțări europene vizează modernizarea infrastructurii…

Citește mai mult

Lucrările de modernizare a Drumului Național 71, proiect care prevede lărgirea la patru benzi pe tronsonul Bâldana – Târgoviște, avansează vizibil. Constructorii au așternut prima porțiune de asfalt pe podul de la kilometrul 6, în zona orașului Răcari. Este un pas important în cadrul lucrărilor, care până acum s-au concentrat în special pe partea de infrastructură și consolidări. De astăzi, echipele de muncitori continuă lucrările de asfaltare și în localitatea Bâldana, una dintre cele mai aglomerate porțiuni ale șoselei. Un proiect major pentru Dâmbovița Modernizarea DN71 este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Dâmbovița. Șoseaua va fi lărgită la patru benzi, ceea…

Citește mai mult

Serviciul Salvamont Dâmbovița, sprijinit de un grup de voluntari, a desfășurat o amplă acțiune de întreținere pe traseul turistic Podul cu Florile – Cantonul Bratei, una dintre rutele frecvent utilizate de iubitorii de drumeții. Echipa a intervenit pentru remarcarea traseului, astfel încât turiștii să beneficieze de o orientare mai clară și mai sigură pe munte. Totodată, voluntarii și salvamontiștii au lucrat la curățarea drumului de arborii căzuți, care blocau sau îngreunau accesul. În urma acțiunii, poteca este acum mai accesibilă, iar riscurile pentru drumeți au fost reduse considerabil. „Siguranța celor care aleg muntele rămâne prioritatea noastră. Prin aceste intervenții, urmărim să asigurăm condiții cât…

Citește mai mult

Un bărbat de 48 de ani, din Poiana, s-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice pentru depistarea substanțelor psihoactive. Evenimentul a avut loc luni, 25 august, când polițiștii Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu – Postul de Poliție Poiana au oprit autoturismul condus de acesta pentru un control de rutină. Refuzul de a fi testat a determinat întocmirea unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Ancheta continuă.

Citește mai mult

Potrivit evidențelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița, la data de 25 august 2025, angajatorii din județ pun la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 398 de posturi vacante, în diverse domenii de activitate. Locuri de muncă pentru muncitori calificați și necalificați O mare parte din ofertă este destinată persoanelor care au calificări în meserii tehnice sau de producție. Printre posturile disponibile se regăsesc: electrician întreținere și reparații, instalator, mecanic auto, vulcanizator, lăcătuș mecanic, operator flux pentru fabrica de ciment, stivuitorist, croitor, confecționer articole textile, mașinist la utilaje de terasamente, galvanizator, controlor calitate, tehnician mentenanță sau metrolog.…

Citește mai mult