Autor: ObservNews.ro
Pe 2 septembrie 2025, în sala de festivități a Liceului Teoretic „Ion Ghica” Răcari, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local, în cadrul căreia au fost dezbătute și aprobate mai multe hotărâri importante pentru buna funcționare a administrației și pentru sprijinirea locuitorilor orașului. Printre principalele decizii se numără: rectificarea bugetului local pe anul 2025, pentru o utilizare mai eficientă a resurselor financiare Stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici și menținerea acesteia, pentru utilizatorii non-casnici, la nivelul anului 2024; Menținerea cotizației/contribuției la nivel județean la același nivel ca în anul precedent; Acordarea de înlesniri la plata obligațiilor fiscale pentru contribuabilii persoane fizice,…
Guvernul a publicat scenariul privind eficientizarea aparatului administrativ și reducerea unor posturi, însă la nivelul județului Dâmbovița, autoritățile susțin că modelul de gestionare a resurselor publice a fost unul echilibrat și responsabil. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj clar: prioritatea administrației județene a fost mereu dezvoltarea comunităților locale, nu cheltuielile cu aparatul birocratic. Datele bugetare confirmă orientarea spre investiții. În anul 2025, din bugetul CJD: 72,25% a mers către dezvoltare și doar 27,75% către funcționare. Ca medie a ultimilor cinci ani, raportul a fost de 64,12% pentru dezvoltare și 35,88% pentru funcționare. „Aceste cifre demonstrează că nu s-a făcut risipă de bani publici. Din…
Un nou obiectiv de investiții dedicat educației preșcolare a fost finalizat la Târgoviște. Grădinița cu program prelungit nr. 14, situată pe strada Vasile Voiculescu nr. 4, a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare, în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice”, finanțat cu suma de 2.903.759,57 lei. Ieri, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au efectuat o vizită la unitatea de învățământ, marcând finalizarea lucrărilor. Prin acest proiect, clădirea grădiniței a fost izolată termic, au fost schimbate tâmplăria și sistemele de încălzire, s-au montat echipamente moderne pentru eficiență energetică și au fost realizate lucrări de modernizare care…
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională un proiect de Hotărâre pentru modificarea art. 5 alin. (5) din HG nr. 325/2025 privind schema „Ajutor de minimis pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate”. Documentul prevede ca, pe lângă documentele deja existente, să fie acceptate și copia bonurilor fiscale, respectiv rapoartele fiscale de închidere zilnică (raport Z) pentru justificarea valorificării producției de legume. Această modificare are ca scop simplificarea procesului de justificare, astfel încât mai mulți producători activi să poată accesa sprijinul financiar oferit prin program. Prin schema de ajutor de minimis, MADR urmărește:extinderea suprafețelor cultivate cu legume…
Ieri, 3 septembrie 2025, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Dâmbovița a adoptat Hotărârea nr. 15/2025, prin care ridică restricțiile de circulație pentru transportul feroviar de călători pe ruta Târgoviște – Pietroșița. Decizia vine la aproape un an după ce traficul fusese sistat, în urma incidentului provocat de forarea unui puț de mare adâncime la fabrica de BCA SOCERAM din comuna Doicești. Astfel, în perioada următoare, operatorul privat care deține licența de exploatare pe această rută va stabili și anunța public orarul de circulație a trenurilor de călători. Reamintim că traficul feroviar în zonă a fost întrerupt în noiembrie 2024, după ce…
Începând de ieri, 3 septembrie, salariații din primăriile județului Dâmbovița, membri ai Sindicatului Angajaților din Primăriile Locale (SAPL) Dâmbovița, au declanșat proteste împotriva măsurilor considerate haotice și nedrepte adoptate de Guvern. În prima fază, activitatea cu publicul va fi suspendată, fiind asigurată doar permanența, conform prevederilor legale. Această formă de protest este prezentată ca un prim semnal de alarmă, prin care angajații din administrația locală cer ca vocile lor să fie auzite și respectate. „Reforma reală nu poate fi făcută doar din pix. Cerem o consultare reală a partenerilor de dialog social și măsuri concrete acolo unde se scurg cu adevărat banii publici: finanțarea…
Ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată produse aproape simultan în județul Dâmbovița. În jurul orei 15:36, Detașamentul de Pompieri Găești a fost solicitat să intervină în localitatea Voia, unde a ars aproximativ 1 hectar de vegetație uscată. Două minute mai târziu, la ora 15:38, Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit în localitatea Teiș, lichidând un incendiu care a afectat aproximativ 3 hectare. Ambele incendii au fost stinse, iar pompierii recomandă populației prudență și respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor de vegetație uscată.
Polițiștii Biroului Rutier Dâmbovița au intervenit pe DJ 712, în localitatea Teiș, după ce a fost semnalat un accident rutier. Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 70 de ani, din comuna Șotânga, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, tot din Șotânga. În urma impactului, șoferul de 70 de ani și un pasager de 47 de ani, aflat în cel de-al doilea autoturism, au suferit răni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat…
Începând de luni, 1 septembrie, și până duminică, 7 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară o acțiune preventivă de amploare, menită să combată nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile județului. Această acțiune se înscrie într-un efort continuu de creștere a siguranței rutiere și de reducere a numărului de accidente grave provocate de viteza excesivă. Obiectivul principal al acțiunii este de a atrage atenția participanților la trafic asupra riscurilor majore generate de viteza neadaptată condițiilor de drum. Polițiștii atrag atenția că depășirea vitezei legale rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor grave, multe dintre acestea având consecințe ireversibile pentru șoferi, pasageri…
La Școala Gimnazială Comișani, elevii și cadrele didactice au participat la o activitate practică de prim ajutor, parte a programului „Școala de Vară – A fost odată ca niciodată”, ediția a III-a. Sub îndrumarea specialiștilor din Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița, participanții au învățat să reacționeze corect în situații critice: resuscitare cardio-respiratorie la adulți și copii;dezobstrucția căilor aeriene;gestionarea hemoragiilor și pierderii cunoștinței;apelarea numărului unic de urgență 112. Activitatea a fost interactivă, elevii având ocazia să exerseze manevrele de prim ajutor și să primească sfaturi directe de la specialiști, dezvoltând abilități esențiale pentru siguranța lor și a celor din jur. Astfel de inițiative contribuie…
