Breaking NEWS
Autor: ObservNews.ro
Sâmbăta aceasta a adus pe terenurile județului Dâmbovița meciuri pline de emoție și goluri în cadrul competițiilor pentru juniori U15 și U17. Echipele tinere au demonstrat talent, determinare și dorință de performanță, iar unele rezultate au fost cu adevărat impresionante. Juniori U17 – Etapa a 2-a Voința Crețu – Voința Crevedia 0-13 Echipa Voința Crevedia U17 s-a remarcat printr-o prestație excepțională, impunându-se categoric în fața adversarilor de la Voința Crețu și acumulând trei puncte importante. Flacăra Moreni – Voința Vișina 6-2 Urban Titu a stat în această etapă Fotografia zilei merge către performera Voința Crevedia U17, echipa care a dominat autoritar partida și a arătat potențial…
Chindia Târgoviște a încheiat partida disputată la Piatra Neamț cu un egal, reușind să obțină un punct valoros în clasamentul Ligii 2 Meciul a fost unul intens, cu ocazii de ambele părți, dar dâmbovițenii au dat dovadă de determinare și disciplină tactică, reușind să plece acasă neînvinși. Acest punct poate fi esențial pentru parcursul echipei în continuarea campionatului. Fanii Chindiei pot să fie mândri de performanța jucătorilor, care demonstrează că lupta pentru fiecare punct contează. Următorul meci al echipei va avea loc pe teren propriu, iar suportul suporterilor va fi, ca întotdeauna, decisiv.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță lansarea sesunii de înscriere pentru Programul Rabla Auto 2025 destinat persoanelor fizice, începând cu marți, 30 septembrie 2025, ora 10:00. Sesiunea va rămâne deschisă până la 25 noiembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat. Bugetul și alocările programului Suma totală alocată sesiunii este de 200.000.000 lei, repartizată astfel:80.000.000 lei pentru achiziția de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică (inclusiv motorizare GPL/GNC), autovehicule hibrid sau motociclete;120.000.000 lei pentru achiziția de autovehicule noi plug-in hibrid, autovehicule pur electrice, motociclete electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen. Programul Rabla Auto 2025 oferă persoanelor fizice posibilitatea de a beneficia de finanțare nerambursabilă pentru casarea autovehiculelor…
Ieri, cetățenii Republicii Moldova au votat pentru desemnarea componenței noului Parlament, în cadrul alegerilor parlamentare din 2025. Aproximativ 3,3 milioane de cetățeni au avut drept de vot, iar secțiile de vot s-au deschis la ora 07:00 și s-au închis la ora 21:00. Prezența la vot și validitatea scrutinului La ora 16:00, prezența la vot era de 38,93%, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), ceea ce înseamnă că alegerile pot fi considerate valabile, depășind pragul minim de 33,33% din alegătorii înscriși. Comparativ cu scrutinul din urmă cu patru ani, prezența a fost mai mare: atunci, la aceeași oră, votaseră 34,48% dintre cetățeni. Incidente și siguranța procesului…
România se confruntă de ani buni cu o criză demografică accentuată, caracterizată printr-un număr tot mai mic de copii și o populație activă în scădere. Această situație creează riscuri pentru sustenabilitatea economică și pentru sistemul de asistență, prestații și asigurări sociale. În acest context, PSD a lansat programul „Relansare prin investiții, inovație și șanse pentru tineri”, care include un sprijin activ pentru mame, măsură menită să faciliteze echilibrarea vieții profesionale cu cea de familie și să încurajeze natalitatea. Ce propune programul pentru mame Subvenții pentru angajatori: cei care încadrează pe perioadă nedeterminată mame cu cel puțin 3 copii vor primi o subvenție de 2.250 lei/lună timp de…
Vești importante pentru regiunea Sud-Muntenia! Comisia Europeană a aprobat modificările aduse Programului Regional 2021-2027, un pas esențial pentru dezvoltarea durabilă și sprijinirea comunităților locale. Ce aduc noile modificări? Prioritatea 8 – „O regiune incluzivă”, alocare de 5 milioane euro pentru dezvoltarea de locuințe sociale, oferind sprijin persoanelor care au nevoie de condiții locative decente și accesibile. Prioritatea 9 – „Investiții pentru tehnologii critice – STEP”, aocare de 10 milioane euro pentru susținerea investițiilor în tehnologii strategice pentru Europa, cu scopul de a stimula inovația și competitivitatea în regiune. Impactul pentru comunități Locuințe mai bune și accesibile pentru cei care au nevoie de sprijin; Creșterea capacității de inovare și productivitate prin investiții…
Primăria Municipiului Târgoviște anunță desfășurarea unei campanii de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân, în perioada 22 septembrie – 31 noiembrie 2025, menită să sprijine proprietarii de animale și să contribuie la prevenirea înmulțirii necontrolate a acestora. Inițiativa vizează în special câinii de rasă comună, ai căror proprietari nu își pot permite costurile procedurilor veterinare. Prin această campanie, autoritățile locale își propun să reducă abandoul câinilor pe domeniul public, o problemă frecventă în comunitate. Proprietarii interesați sunt invitați să depună solicitări: la sediul D.A.P.P.P. (Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat), strada Revoluției, nr. 2-5, Târgoviște sau prin e-mail la dappp_tgv@pmtgv.ro. Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot contacta: Serviciul pentru…
Toamna își intră în drepturi: de astăzi, ploile se extind în aproape toată țara, temperaturile scad, iar la munte apar primele intervale cu lapoviță și ninsoare. Valorile termice vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros, iar în multe regiuni vor cădea ploi. În Transilvania, Moldova și zona montană, cantitățile de apă pot depăși 10–15 l/mp. La altitudini de peste 1800 m, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar pe creste vântul va viscoli zăpada. Temperaturi prognozate: mmaxime între 8 – 15°C iar minimele vor fi cuprinse între 0 – 10°C Atenție! Început de săptămână cu vreme rece, ploi…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat finalizarea lucrărilor pe DJ 724, tronsonul Malu cu Flori – Pucheni, un proiect așteptat de localnici și care aduce un drum modern, sigur și confortabil pentru circulația rutieră. „Drumul este complet reabilitat și modernizat, iar această investiție reprezintă încă o promisiune respectată pentru dâmbovițeni”, a transmis președintele CJ Dâmbovița. Proiectul face parte din planul de modernizare a infrastructurii județene, care vizează îmbunătățirea accesului către localități și creșterea siguranței pe drumurile publice. Modernizarea DJ 724 contribuie, de asemenea, la dezvoltarea economică și socială a zonei, facilitând transportul și legătura între comunități. Prin finalizarea acestui tronson, autoritățile județene demonstrează angajamentul ferm…
În contextul începerii anului universitar 2025-2026, CFR Călători reamintește studenților români și străini înmatriculați în România că pot beneficia de reduceri semnificative la biletele de tren. Astfel, toți studenții cu vârsta de până la 30 de ani beneficiază de 90% reducere la biletele clasa a 2-a (regio, interregio, intercity) pe ruta domiciliu – localitatea facultății. Reducerea se aplică și studenților orfani sau celor proveniți din centre de plasament. Studenții care dețin carte electronică de identitate pot face dovada domiciliului prezentând un document sau certificat emis digital sau în format fizic de structurile specializate de evidență a populației. În plus, începând cu 1 octombrie 2025, și studenții români înmatriculați la universități din străinătate vor…
