Breaking NEWS
Autor: ObservNews.ro
Reformele promovate de Bolojan se prezintă oficial ca fiind menite să eficientizeze administrația și să stimuleze economia. Realitatea, însă, este cu totul alta: pentru cetățeanul de rând și pentru firmele care respectă legea, aceste schimbări se traduc prin scumpiri repetate, taxe suplimentare și reguli care par să subjuge pe cei corecți în loc să îi sprijine. În loc să fie un stimul pentru dezvoltare, reforma se transformă într-un labirint birocratic care penalizează conformitatea și răsplătește ocolirea legii. Firmelor care au ales să funcționeze transparent li se cresc poverile fiscale, în timp ce haosul administrativ favorizează, paradoxal, ineficiența. Problema nu este…
Senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, a anunțat că renunță la proiectul său de reformă internă în partid, apreciind că schimbarea profundă a PSD nu mai este fezabilă în condițiile actuale. „Am intrat în această competiție cu convingerea că putem construi o echipă serioasă și profesionistă, capabilă să redea speranța partidului. Dar realitatea este alta”, a transmis Corlățean, subliniind că PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale, unde nu mai există curaj sau dezbatere reală. Senatorul a mulțumit colegilor care i-au susținut eforturile, menționând în mod special pe Robert Cazanciuc și Constantin Toma, evitând să expună alți susținători pentru a preveni repercusiuni.…
Reprezentantul Avocatului Poporului va fi prezent miercuri, 15 octombrie 2025, între orele 10:00 – 14:00, în municipiul Târgoviște, pentru a acorda audiențe cetățenilor din județul Dâmbovița. Începând cu 9 iulie 2025, audiențele se desfășoară la sediul actual al Consiliului Județean Dâmbovița, situat pe str. Lt. Stancu Ion, nr. 35, Corpul G, în fosta clădire a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Valahia (în spatele Pieței 1 Mai, vis-a-vis de Decathlon). Spațiul a fost amenajat special pentru desfășurarea acestor audiențe. Cetățenii sunt invitați să profite de serviciile gratuite oferite de Avocatul Poporului, care asigură informare și asistență în probleme de interes public sau individual.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a primit, în această perioadă, o delegație din Italia, formată din reprezentanți ai GAL Terre Vibonesi și GAL Dei Due Mari. La invitația GAL Valea Ialomiței, a avut loc o întâlnire în cadrul căreia s-au discutat posibilitățile de cooperare între GAL-uri, în vederea dezvoltării de inițiative comune la nivel local și susținerii mediului de afaceri din județ. Președintele CJ Dâmbovița a subliniat deschiderea partenerilor italieni și interesul comun pentru consolidarea relațiilor de colaborare, în beneficiul comunităților locale. Astfel de vizite contribuie la schimbul de bune practici și la implementarea de proiecte care sprijină dezvoltarea durabilă a zonelor rurale.
Ieri dimineață, unul dintre cele două corpuri ale Liceului Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, a fost dat în folosință, după lucrările de reabilitare. Proiectul, finanțat din fonduri europene și în valoare de 5.230.000 lei, a vizat în principal anveloparea clădirii, modernizarea sistemului de încălzire și implementarea energiei regenerabile prin instalarea de panouri fotovoltaice și iluminat LED. Lucrările reprezintă un pas important pentru creșterea confortului elevilor și cadrelor didactice, oferind un spațiu modern și sigur pentru desfășurarea activităților educaționale. În paralel, celălalt corp al liceului urmează să fie consolidat seismic și renovat energetic printr-un proiect de 34.000.000 lei, aflat în…
ANAF avertizează contribuabilii asupra unei noi campanii de emailuri false, trimise de la adresa ion@impal.ro, prin care se anunță o „posibilă neregularitate” în declarațiile fiscale și se solicită urmarea unor pași pentru „remedierea situației”. Recomandări importante Nu deschideți emailurile suspecte; Nu accesați documentele anexate sau linkurile din mesaj; Nu transmiteți date personale sau bani către conturile indicate. Pentru o comunicare sigură cu ANAF, folosiți Spațiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială gratuită, creată pentru schimbul securizat de informații. Pentru informații fiscale generale, contactați CALL CENTER ANAF: 031 403 9160. Protejați-vă datele și evitați tentativele de fraudă!
Ieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița a desfășurat o serie de activități dedicate informării preventive și creșterii gradului de conștientizare în fața situațiilor de urgență. Acțiunile au avut loc în unități de învățământ și la Dâmbovița Mall, unde elevii și cetățenii au participat la sesiuni educative despre: identificarea riscurilor, măsuri de siguranță și comportament corect în caz de incendiu sau cutremur, demonstrații de prim ajutor de bază. Reprezentanții ISU au prezentat și oferta educațională pentru instituțiile militare de învățământ, precum și programul „Voluntar din pasiune”, încurajând implicarea civică și pregătirea comunității. Voluntarii prezenți au sprijinit activ interacțiunea cu elevii și cetățenii, contribuind la transmiterea mesajelor preventive. Prin astfel…
Astăzi, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița informează că 338 de posturi sunt disponibile pentru dâmbovițeni, în urma raportărilor transmise de angajatori. Posturi pentru persoane calificate: 253 locuri în diverse domenii: patiser, brutar, ambalator manual, șofer autoturisme și camionete, electrician, instalator frigotehnist, lăcătuș mecanic, maseur, brancardier, lucrător bucătărie, confecționer articole textile, femeie de serviciu, agent curățenie, agent vânzări, lucrător comercial Posturi pentru persoane necalificate: 85 locuri, printre care: muncitor necalificat în construcții, manipulant marfă, ambalator sau ajutor bucătar. Locurile de muncă sunt disponibile la sediul AJOFM Dâmbovița, Str. Târgoviștei nr. XX, Târgoviște.Pentru detalii, persoanele interesate pot consulta site-ul www.dambovita.anofm.ro.Se recomandă verificarea periodică…
Un incendiu de proporții a izbucnit la o anexă gospodărească din comuna Runcu, satul Brebu. Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița au acționat pentru localizarea și stingerea flăcărilor. La fața locului s-au deplasat Garda de Intervenție Fieni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, precum și Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu două autospeciale de stingere. Incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost raportate victime, iar pompierii acționează pentru limitarea pagubelor materiale și împiedicarea extinderii flăcărilor la locuințele și anexele învecinate. Recomandări pentru populație Pe…
Polițiștii au aplicat amenzi de peste 178.000 de lei și au indisponibilizat aparate de tip „slot machine”.În perioada 10–11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, împreună cu reprezentanți ai Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul jocurilor de noroc. În urma verificărilor efectuate la 39 de agenți economici, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 178.000 de lei, conform O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale. Totodată, a fost confiscată suma de 8.920 de…
