Autor: ObservNews.ro
Meteorologii atrag atenția asupra unui fenomen atmosferic complex care a afectat sudul și sud-estul României în ultimele zile: inversiunea termică, responsabilă pentru diferențe mari de temperatură și prognoze dificil de anticipat. Specialiștii explică faptul că mai mulți factori au contribuit la această situație neobișnuită. Un prim element important a fost influența regimului anticiclonic, determinată de dorsala Anticiclonul Azoric și de Anticiclonul Est European. Presiunea atmosferică ridicată a generat mișcări descendente ale aerului, cunoscute sub numele de subsidență, care au comprimat și stabilizat stratul inferior al atmosferei. Un al doilea factor a fost advecția de aer cald peste aerul rece deja…
Primarul municipiului Târgoviște a anunțat că lucrările de modernizare și consolidare de la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” se află pe ultima sută de metri. Proiectul, cu o valoare totală de peste 50 de milioane de lei, reprezintă una dintre cele mai mari investiții în infrastructura educațională din România și cea mai importantă de acest tip realizată vreodată în municipiul Târgoviște. Fondurile sunt nerambursabile și au fost atrase de Primăria Târgoviște din mai multe surse importante de finanțare. Este vorba despre Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic, prin care este reabilitat Corpul C6, componenta PNRR „Valul Renovării”, precum…
Un spectacol cosmic impresionant a putut fi admirat aseară, pe 3 martie 2026, când o eclipsă totală de Lună a transformat cerul într-un adevărat tablou astronomic. Vizibilă cu ochiul liber, fără echipamente speciale, „Luna Sângerie” a atras privirile a mii de oameni fascinați de fenomen. Atunci când umbra Pământului acoperă complet Luna, aceasta capătă nuanțe spectaculoase de roșu, cupru sau purpuriu. Nu este vorba despre superstiție, ci despre un fenomen științific precis: lumina Soarelui este filtrată prin atmosfera Pământului, iar particulele de praf și norii determină culoarea intensă a Lunii. Întreaga eclipsă a durat câteva ore, iar faza totală –…
Guvernul României a lansat oficial ieri, platforma fara-hartie.gov.ro, un instrument online prin care toți cetățenii pot contribui direct la debirocratizarea și digitalizarea administrației publice. Platforma oferă o procedură simplă și transparentă: Cetățeanul accesează site-ul; Semnalează o problemă birocratică întâlnită în relația cu instituțiile statului; Sesizarea este analizată și publicată, astfel încât să fie vizibilă pentru toți; Autoritățile încep să lucreze pentru rezolvarea problemei, în colaborare cu instituțiile responsabile; Cetățeanul poate urmări în timp real progresul făcut pentru soluționarea sesizării. Potrivit viceprim-ministrului Oana Gheorghiu, platforma „Fără hârtie” reprezintă un model de administrație publică modernă, deschisă, responsabilă și orientată către cetățean. Prin…
S-au relut lucrărilor de modernizare pe DN7, unul dintre principalele drumuri naționale din județul Dâmbovița. Sectorul vizat a fost recent eliberat de lucrările de relocare a rețelei de distribuție a gazelor naturale, ceea ce permite continuarea modernizării drumului. Echipele de constructori lucrează pentru ca asfaltarea să fie realizată în condiții optime, respectând standardele de siguranță și durabilitate. Acest proiect face parte din eforturile de modernizare a infrastructurii rutiere din județ, menite să asigure un trafic mai sigur și mai fluent pentru locuitori și transportatori. Reprezentanții Ministerului Transportului au subliniat că lucrările vor fi finalizate în cel mai scurt timp posibil,…
Pentru multe companii și proprietari de spații comerciale, întrebarea nu este dacă un incident de securitate poate avea loc, ci când și în ce context. Un sistem de alarmare antiefracție devine esențial atunci când riscurile depășesc nivelul unei simple măsuri de precauție și pot afecta direct activitatea, patrimoniul sau siguranța personalului. Decizia de instalare a unei alarme antiefracție nu ar trebui luată doar după apariția unui incident, ci pe baza unei evaluări clare a vulnerabilităților existente. Situații în care un sistem de alarmare antiefracție devine necesar 1. Spații cu bunuri de valoare ridicată Depozitele, magazinele, halele industriale sau birourile în…
Traversăm zile deosebit de complicate, iar autoritățile române sunt chemate să răspundă rapid și eficient la provocările generate de conflictul din Orientul Mijlociu. Potrivit declarațiilor recente, prioritatea absolută a statului român rămâne protejarea cetățenilor aflați în zona de conflict. Repatrierea acestora trebuie să se realizeze urgent, fără ezitări și fără obstacole birocratice. Protecția vieții și siguranței românilor nu este negociabilă. Prevenirea speculei și protecția economiei interne Pe lângă repatriere, autoritățile trebuie să acționeze ferm pentru a preveni orice tentativă de speculă economică. Creșterile artificiale de prețuri și distorsionarea pieței nu vor fi tolerate. Guvernul, Consiliul Concurenței și ANAF au obligația…
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la Forumul Național PES Activists România, alături de președintele PSD, Sorin Grindeanu, și de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, recent reales președinte al PES România. Evenimentul a reunit membri și susținători ai Partidului Socialiștilor Europeni (PES), fiind un prilej de dezbatere asupra direcției politice și a priorităților României în context european. O echipă numeroasă din Dâmbovița Corneliu Ștefan a onorat invitația la forum alături de o delegație puternică din județ, subliniind importanța PES în construcția politică a PSD și în direcția pe care formațiunea dorește să o imprime României. De asemenea, la eveniment…
Românii care doresc să își facă Cartea Electronică de Identitate (CEI) mai au timp să beneficieze de eliberarea gratuită a documentului, finanțată prin PNRR. Termenul limită este 30 iunie 2026, iar autoritățile îi încurajează pe cetățeni să nu amâne programarea. Emiterea documentului se face prin structurile aflate în coordonarea Ministerul Afacerilor Interne, iar programările se realizează online, prin platforma oficială dedicată Un document modern, adaptat erei digitale Noua Carte Electronică de Identitate vine cu o serie de îmbunătățiri importante față de modelul clasic: elemente avansate de securitate, cip electronic integrat, protecție sporită împotriva falsificării,respectarea standardelor europene de siguranță, posibilitatea utilizării…
Dâmbovița are doar cinci adăposturi civile destinate populației în caz de război sau conflict armat. Datele apar într-un raport dat de Curtea de Conturi a României, anul trecut în luna aprilie, realizat în urma unui audit privind situația adăposturilor de protecție civilă la nivel național. Într-un județ cu peste 450.000 de locuitori, cifra este extrem de mică și ridică serioase semne de întrebare privind capacitatea de protecție a populației în situații de criză majoră. Comparație dură: Prahova are 183 Diferența devine și mai evidentă atunci când comparăm cu județul vecin. Prahova are 183 de adăposturi civile, în timp ce Dâmbovița…
