Autor: ObservNews.ro
Campionatului Național de Schi Alpin 2023, este în desfășurare la Borșa, perioada 21-25 februarie. Competiția are loc pe pârtia olimpică de schi, omologată FIS. Pe lângă sportivii români, la competiție participă și sportivi din Ucraina, Slovacia, Israel, Statele Unite, Macedonia și Cehia. Miercuri și joi, începând cu ora 9.00, s-au desfășurat probele de Slalom Uriaș. La Slalom Uriaș, sportivii de pe podium sunt: în proba masculină Jan Rechtenberg (Cehia) – Locul 3, Jan Sanitrar (Slovacia) – Locul 2 și Benjamin Szollos (Israel) – Locul 1, iar în proba feminină Leona Isabelle Trifu (România) – Locul 3, Hanna Majtenyi (Ungaria) – Locul…
DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Municipal Târgoviște în ședință ordinară în ziua de 28.02.2023Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian Stan, având în vedere:■ Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (5) și art. 135 alin. (4) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;în temeiul art. 196 alin. (1) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;DISPUNE : Art. 1 (1) Se convoacă Consiliul Local Municipal Târgoviște, în ședință ordinară, în ziua de 28 februarie 2023, ora 14:00, la Sala…
RISC DE AVALANȘĂ 3 în Munții Făgăraș și Bucegi iar în Munții Țarcu – Godeanu este RISC 2, pe pantele puternic înclinate și pe văile unde sunt depozitate cantități mari de zăpadă, se pot declanșa AVALANȘE. Joi, 23 februarie 2023, s-a produs o AVALANȘĂ în Munții Maramureșului În jurul orelor 14:08 a fost primit un apel prin 112, Salvamont fiind informat că în zona Munților Maramureș, zona Prislop aparținând UAT Borșa și Serviciului Public Salvamont Borșa, s-a produs o avalanșă în care a fost surprins un grup de turiști din Polonia. Șeful Salvamont a comunicat echipei de prim răspuns din Pasul Prislop…
Premieră: Salvamont are stand la Târgul Internațional de Turism de la București, este vorba despre SPJ Salvamont Maramureș, echipa este formată din 2 salvatori montani și un aspirant voluntar , va prezenta o parte din echipamentele de intervenție ale salvatorilor montani maramureșeni. Pe parcursul celor 3 zile salvatorii montani vor face demonstrații cu echipamentele medicale achizitionate grație bugetului aprobat de Consiliului Județean Maramureș, vor explica vizitatorilor specificul activității Salvamont în Maramureș, vor oferi harti ale județului Maramureș cu traseele turistice marcate si omologate contribuind astfel împreună cu delegația Departamentului de Turism al Consiliului Județean Maramureș, județul Maramureș având o prezență importanta…
Săptămâna Protecției Civile, 90 de ani de Protecției Civilă în România, pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv. Astfel, cei interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență. ✔️ 𝗘𝗫𝗣𝗢𝗭𝗜Ț𝗜𝗘 𝗗𝗘 𝗧𝗘𝗛𝗡𝗜𝗖Ă Ș𝗜 𝗘𝗖𝗛𝗜𝗣𝗔𝗠𝗘𝗡𝗧𝗘 𝗗𝗘 𝗣𝗥𝗢𝗧𝗘𝗖Ț𝗜𝗘 LOCAȚIE: sediul Ministerului Afacerilor Interne PERIOADĂ: 25-26 februarie, în intervalul orar 09.00 – 17.00 🔴 Prezentarea tehnicii de intervenție a IGSU 🔴 Expoziția foto și echipamente de protecție civilă a…
Municipiul Târgoviște găzduiește Cupa Rotary Contratimp, primarul Daniel Cristian Stan a fost prezent la Cupa Rotary în prima zi de concurs care a adus și primele medalii pentru înotătorii dâmbovițeni sau legitimați la cluburi din Târgoviște: Anastasia Udroiu Ivan, Teodora Chivu, Ștefania Mirea, Ana Maria Zamă, Ana Maria Torcea, Andreea Văcaru, Luca Zoie și Ștefan Rachieru (antrenori Felix Stănescu, Gheorghe Tzitzeclis și Octavian Postolache). 29 de cluburi din București, Brașov, Ploiești, Câmpina, Pitești, Brăila, Bacău, Constanța, Tg. Mureș și Târgoviște au sportivi angrenați la primul concurs de înot din calendarul FRNPM, pentru anul în curs. ” Cupa Rotary Târgoviște Contratimp…
Orașul Răcari va intra în etapa infrastructurii inteligente prin implementarea proiectului ” Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul oraşului Răcari, judetul Dâmbovița” Principalele capacități fizice al proiectului sunt: – Dronă – Platformă de guvernare inteligentă a comunității, cu aplicație IOS și Android gratuită pentru cetățeni; – Stâlpi de iluminat inteligenți dotați cu senzori și WiFi; – Alte dispozitive Smart-Banci Inteligente; – Stații inteligente pentru transportul în comun dotate cu senzori și WiFi; – Stații de încarcare a autovehiculelor electrice și hybrid. Urmărește observnews.ro și pe Google News
Foto:honey-land.net Polenul este preferatul harnicelor albine, însă are multe proprietăţi curative pentru organismul nostru. Mierea este cel mai popular produs apicol, un înlocuitor sănătos al zahărului. Însă nu este singura materie primă din stup care ne ajută să ne menţinem mai sănătoşi. Polenul este o altă sursă naturală cu multiple beneficii. Cine nu a descoperit până acum cât de mult ajută consumul de polen crud, nu strică să afle mai multe despre cum se formează, la ce ajută în mod exact şi cum trebuie depozitat pentru a nu pierde nimic din ce ne poate oferi natura. Cum se obţine polenul…
Foto: honey-land.net Ce poate fi mai natural şi benefic pentru sănătate decât o porţie de miere ? Despre proprietăţile extraordinare ale mierii s-a vorbit încă din Antichitate. Apicultorii pricepuţi, care preţuiesc munca harnicelor albine, ne aduc mai aproape bunătatea din fagure. Sortimentelor populare ca mierea de salcâm, de tei sau polifloră, li s-au alăturat unele noi ca mierea de portocal, lavandă, castane şi altele la fel de interesante. Doar că indiferent de preferinţe, important este să o integrăm mai des în dieta noastră. Înlocuieşte zahărul cu miere Primul şi cel mai simplu pas este să înlocuim pe cât se poate…
Foto:honey-land.net Miedul sau băutura din miere are o tradiţie mai veche şi decât cea a vinului. Numită adesea „nectarul zeilor” sau „băutura zeilor”, această licoare-minune este cu adevărat o băutură de legendă. Dacă vinul, cidrul sau berea au propriile lor poveşti, miedul, cunoscut şi sub numele de mied dacic, vine cu legende de mii de ani şi astăzi, pentru cele mai sofisticate mese. Vinul obţinut cu măiestrie din miere naturală îl poartă pe cel care degustă în vremuri îndepărtate, oferindu-i o experienţă culinară desăvârşită. Este numit astfel deoarece strămoşii noştri dacii, şi mai apoi daco-romanii, l-au ridicat la rang de…
