Autor: ObservNews.ro
Vremea s-a simchimbat radical, vortexul polar ce a pătruns în România își spune cuvântul și în județul Dâmbovița. Meteorologii au emis două avertizări meteo ce sunt în vigoare și în județul nostru. AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN, interval de valabilitate: 3 aprilie, ora 23:00 – 5 aprilie, ora 10:00 Fenomene vizate: cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către…
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa (IJJ Dâmboviţa) a desfăşurat în Sala de ședințe “Slt. (p.m.) Negulici Valeriu” o şedinţă omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române,173 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat ”Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Ședința omagială a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, apoi au fost evocate momente din istoria Armei, după care colonel Matei Mihai, împuternicit inspector șef, a dat citire mesajului Inspectorului general al Jandarmeriei Române, gl.bg. Alin Mastan, adresat tututror jandarmilor la moment aniversar. La această activitate au participat Claudia Gilia, prefectul judeţului, care a prezentat…
Duminică după-amiază, echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a întâlnit pe teren propriu pe CS Agronomia București și s-a impus categoric, oferind spectatorilor baschet de calitate! CSM Târgoviște s-a descurcat minunat pe teren, făcându-le pe adversare să nu aibă nicio șansă. Scor final: 86-51 (20-18; 17-18; 33-5; 16-10). ” Mulțumim fetelor și staff-ului tehnic pentru această victorie și bineînțeles mulțumim susținătorilor noștri care ne sunt mereu alături!” a transmis CSM Târgoviște. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Sportivele pregătite de profesorii Nicolae Guțoiu și Marius Bădiceanu au obținut rezultate remarcabile. Dinu Sara a fost imbatabilă, cucerind medalia de aur și devenind Campioană Națională a României în proba de 200 m ! Matei Sânziana – locul 4 în proba de 1500 m – locul 6 în proba de 800 m ȘTAFETĂ 4×180 – locul 4 în următoarea componență: Ionescu Maria, Rimbu Alexandra, Matei Sanziana și Dinu Sara. Felicitari tuturor! Succes la competițiile viitoare! Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, elevii claselor a IX-a din cadrul Colegiului Național „Vladimir Streinu” din Găești, însoțiți de profesorii lor: domnul Robert Alexe, doamna Mariana Alexe, doamna Florina Streinu, doamna Mihaela Gagea și doamna Coca Stana, au vizitat Parohia Mânăstirea Cobia, din Protoieria Găești. În cadrul istoricului lăcaș de cult, elevii au ascultat un cuvânt de învățătură, al Pr. paroh Alexandru Mușat, despre importanța credinței și a valorilor spirituale, după care le-a fost prezentat istoricul Mănăstirii Cobia. La finalul activității, elevii au plantat flori în interiorul curții parohiale. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și…
Teatrul Tony Bulandra vă propune, premergător Sărbătorilor Pascale, premiera spectacolului Oreste de Euripide, în regia lui Yiannis Paraskevopoulos, duminică, 9 aprilie 2023, sala mare, ora 19:00.Avanpremiera va avea loc, sâmbătă, 8 aprilie, sala mare, ora 19:00. Actor și regizor de teatru, Yiannis Paraskevopoulos a absolvit Școala Superioară de Artă Dramatică a Teatrului Național din Grecia de Nord în 1993. În 1996 a fondat organizația teatrală Nees Morphes, în Salonic. Yiannis Paraskevopoulos continuă să activeze ca artist polivalent, atât ca actor, cât și ca regizor, colaborând cu Teatrul Național al Greciei de Nord din Salonic, Teatrul Național Grecesc din Atena, Organizația…
63.200 de turiști au ajuns în județul Dâmbovița în cele trei luni scurse de la începutul anului 2023
Curtea Domnească -Turnul Chindiei Târgovişte și în celelalte muzee dâmbovițene, au înregistrat un record de vizitatori în cadrul programului Școala Altfel, dar și de la debutul anului 2023. 63.200 de turiști au ajuns în județul Dâmbovița în cele trei luni scurse de la începutul anului 2023 La Curtea Domnească de la Târgoviște, așa cum era de așteptat, mai ales în contextul proiectului derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, au ajuns 25.000 de vizitatori, dar nici Palatul Potlogiul nu stă rău cu peste 4000 de bilete vândute, la care se adaugă celelalte obiective din cadrul CNMCD (Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște),…
Elevii de la clasa de balet a Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu”, profesor Daniela Rotari, vor reprezenta România la Campionatul European de Dans al Organizației Internaționale de Dans (IDO), care, anul acesta, va avea loc în Polonia. Pe data de 1 aprilie, dansatorii targovișteni au participat la Calificările Naționale de la Oradea, cu 41 de momente coregrafice și s-au calificat cu 33 de coregrafii, la sectiunile de balet clasic, jazz și dans contemporan modern. Felicitări și mult succes tututor! Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) anunță semnarea protocolului ce permite integrarea asigurării obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD) pe portalul Ghișeul.ro. Protocolul a fost semnat miercuri, 29 martie, și are ca obiectiv creșterea rezilienței României în fața cutremurelor, alunecărilor de teren și a inundațiilor. „Ne dorim ca Ghișeul.ro să devină cel mai folosit instrument în relația cetățeanului cu administrația publică. Obiectivul este de a adăuga cât mai multe servicii utile pentru cetățeni pentru a crește în ritm accelerat numărul de utilizatori ai acestei platforme, lucru esențial pentru…
Este ziua în care putem arăta compasiune și putem acționa pentru binele acestor suflete. Se estimează că în întreaga lume sunt aproximativ 600 de milioane de animale fără stăpân care ar trebui să aibă o casă, dar trăiesc pe străzi. Locul animalelor nu este pe străzi S-a dovedit în decursul anilor că principalii „furnizori” ai animalelor fără stăpân sunt câinii cu stăpân. Proprietarii, marea majoritate, nu respectă prevederile legale în ceea ce privește sterilizarea animalelor deținute și interzicerea abandonului sau uciderii puilor fătați. Sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie. Un recensământ al tuturor animalelor cu stăpân și verificarea respectării…
