Autor: ObservNews.ro

A devenit o tradiţie. În fiecare an, în Dumnica Floriilor în comuna dâmboviţeană Voineşti are loc un târg tradiţional care adună la un loc, meşteri populari dar şi producători atât din tot judeţul cât şi din judeţele limitrofe unde îşi expun produsele. Încă de la primele ore ale dimineţii cetăţeni din întreg judeţul au venit să viziteze Târgul de la Voineşti. Prefectul județului Claudia Gilia, preşedintele CJ, Corneliu Ștefan alături de autorităţille locale, primarul Gabriel Sandu şi viceprimarul Constantin Popa au făcut un tur al târgului de la Voineşti. ” Astăzi, alături de colegi și prieteni, am fost la Târgul…

Citește mai mult

Regulamentul prin care se pun la dispoziția Bulgariei, Poloniei și României ajutoare din partea UE în cuantum total de 56.300.000 euro pentru instituirea unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și semințelor oleaginoase a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. România a primit suma totală de 10.050.000 euro, care va fi suplimentată, din bugetul național, cu alte 10.050.000 euro. Suma de 20.100.000 euro va fi acordată producătorilor agricoli din sectorul cerealelor, pentru cheltuieli angajate cu depozitarea în spații de depozitare proprii sau la terți, a producției proprii de grâu din recolta anului 2022. „Iată ce înseamnă…

Citește mai mult

Cetățenii deja au intrat în febra cumpărăturilor pentru Paști, iar comercianții profită din plin de acest lucru, și pun la vânzare tot felul de alimente și produse de o calitate îndoielnică iar preturile pot fi exagerate. ANPC ne reamintește să solicităm bon de casă cu care să putem justifica tranzacția comercială și să putem face dovada că am achiziționat un produs care este neconform sau chiar nesigur, care poate să ne afecteze sănătatea. Achiziționarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri…

Citește mai mult

Pe DN 71 în comuna Conțești, coliziune între un autoturism și o motocicletă, motociclistul grav rănit, acesta a fost preluat de elicopterul SMURD. La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Conțești. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că s-a produs o coliziune între un autoturism și o motocicletă. Autovehiculele erau conduse de doi bărbați de 42 de ani și 23 de ani. În urma impactului, conducătorul motocicletei, de 23 de ani, a fost rănit. La fața locului au ajuns echipajele…

Citește mai mult

Chindia Târgoviște – AFC Hermannstadt se joacă astăzi, la Ploiești, de la ora 13.00, în etapa a treia a play-out-ului Ligii I. Meciul de astăzi va fi condus la centru de Szabolcs Kovacs (foto). Asistenți: Alexandru Cerei, Adrian Vornicu. VAR: Horațiu Feșnic, AVAR: Sorin Vădana. Rezervă de arbitru: Robert Avram.  Hai Chindia! Când faci exerciții fizice, este important să porți îmbracăminte sport potrivită pentru a evita accidentările. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Salcia, o semnificație aparte de Florii, iar mulți creștini ortodocși păstrează tradiția din cele mai vechi timpuri, pentru a le merge bine, Floriile se sărbătorește anul acesta pe 9 aprilie, ultima duminică înainte de Paște, pe care îl sărbătorim pe 16 aprilie. Pentru cei care nu ștu, iată ce semnificație are salcia de Florii. În Duminica Floriilor, credincioșii aduc în biserici ramuri de salcie, pentru a fi sfințite. Se spune că toți cei care intră în casă cu ramuri de salcie sunt feriți de rău și boli. Ramurile și florile luate de la biserică în această zi plină de semnificații aparte,…

Citește mai mult

Polițiștii le recomandă pietonilor să dea dovadă de mare atenție în trafic, pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere. Înainte de a traversa strada, asigurați-vă temeinic din ambele părţi și fiți convinși că în acel moment nu se apropie niciun autovehicul. Nu traversați strada prin fața sau prin spatele autovehiculelor oprite. Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt reduce timpul de expunere la pericol. Evitați să circulați pe partea carosabilă! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față! Pe vreme rea…

Citește mai mult

ANSVSA și IGPR au făcut controale la unitățile de comercializare și procesare a peștelui, un control tematic la nivelul unităților de procesare, depozitare și comercializare a peștelui și a produselor din pescuit. Acțiunea a vizat respectarea de către operatorii din sectorul alimentar a condiţiilor de funcționare a unităților, a conformității documentelor însoțitoare ale produselor, menținerea lanțului termic, asigurarea trasabilității, etichetarea și marcarea produselor alimentare. Controalele au fost realizate la 4 operatori economici iar pentru neconformițățile constate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.500 de lei. În urma acestor verificări, inspectorii sanitari veterinari au retras de la comercializare 1.303,65…

Citește mai mult

354 de percheziții vizând dosare penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice, aceste acțiuni au fost desfășurate de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române, în perioada 23 martie – 5 aprilie 2023. Au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare de peste 19 milioane de lei și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei. În perioada 23 martie – 5 aprilie 2023, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 354 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare…

Citește mai mult

Pentru celebrarea a 170 de ani de la naşterea şi comemorarea a 140 de ani de la moartea compozitorului, Biblioteca Municipală Moreni a organizat – în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” și cu Școala Gimnazială nr. 4 Moreni- o acțiune, promovându-se astfel cultura, prin educație de calitate și activități de sensibilizare a publicului. Totodată, ziua de 5 aprilie a fost Ziua Internațională a Conștiinței, iar programul muzical pregătit a subliniat necesitatea creării unor condiții de stabilitate și bunăstare și a unor relații pașnice și de prietenie bazate pe respectarea drepturilor omului. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS…

Citește mai mult