Autor: ObservNews.ro

Promovarea satului românesc dâmbovițean, a produselor tradiționale și a producătorilor din tot județul Dâmbovița, cu prilejul Zilei Universale a Iei. Primaria Dragomirești împreună cu Asociația Națională a Crescătorilor de Capre din România – Filiala Dâmbovița și Asociația Pastorul Crișana și-au dat mâna pentru a organiza un eveniment de promovare a satului romanesc si a producătorilor din Dâmbovița la care au luat parte atât crescători de animale, legumicultori, fermieri dar și cetățeni din comună. Producătorii dâmbovițeni și-au etalat produsele pur tradiționale iar cei prezenți au putut să deguste bunățile. După cum era și normal, au avut loc și discuții între producători…

Citește mai mult

Povestea Iei și obiceiuri de Sânziene, eveniment cultural de excepție, organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița Esența IEI constă în arta meșteșugului manual, transmis din generație în generație, iar celebrarea acesteia are multiple semnificații pentru cultura și spiritualitatea românească, întrucât coincide cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și cu „Drăgaica” sau Sânzienele, o sărbătoare prin excelență solară, dedicată anotimpului cald. Așadar,alături de dr. Adriana Ion, cei prezenți au aflat despre universul iei tradiționale românești. De asemenea, în cadrul activităților au avut loc și: o expoziție de ii ale Cristinei Ilie și Lilianei Iotu, un atelier de cusut, în compania meșterului…

Citește mai mult

La nivelul județului Dâmbovița, indisciplina bicicliștilor este principala cauză generatoare de accidente de circulație, în primele cinci luni ale acestui an, 15% din numărul total de accidente s-au produs ca urmare a abaterilor comise de bicicliști. Totodată, în aceeași perioadă, 1.380 de bicicliști au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea regulilor de circulație. Pe raza localității Iedera s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări a reieşit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 35 de ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-ar fi…

Citește mai mult

Anunț important pentru locuitorii satului Mogoșești, comuna Dragomirești, încep lucrările de extindere rețea gaze naturale pentru satul Mogoșești, Primaria Dragomirești a emis autorizația de construire,anunțul vine din partea primarului Dragoș Vlădulescu: ” Stimați cetățeni,vă informez că am emis autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de extindere rețea distributie gaze naturale pentru satul Mogoșești, comuna Dragomirești. Lucrarile vor începe în perioada imediat următoare, dumneavoastră urmând să va adresați operatorului de distributie a gazelor naturale, contactând mai întâi Primaria comunei Dragomirești în vederea intocmirii dosarelor de racordare individuală la rețeaua de distribuție. Am reușit așadar, cu eforturi susținute să-mi îndeplinesc obiectivul asumat prin…

Citește mai mult

PSD Dâmbovița a spus că proiectele finanțate prin „Anghel Saligny”, nu au culoare politică, în cadrul unei conferințe de presă susținută de conducerea PSD Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan a detaliat toate proiectele care fac obiectul cererilor de finanțare aprobate, în Dâmbovița, prin Programul Național „Anghel Saligny”. La nivelul întregului județ, sunt 137 de proiecte depuse de 82 de primării și Consiliul Județean Dâmbovița iar valoarea finanțării este de 1,3 miliarde de lei, proiectele vizează rețele de apă și canal, drumuri și poduri. CJ Dâmbovița are patru proiecte , valoarea fiind de 140.000.000 de lei. Primul proiect are o valiare de…

Citește mai mult

137 de proiecte primesc finanțare de 1, 3 miliarde de lei prin „Anghel Saligny” la nivelul județului Dâmbovița, 82 de primării și CJ Dâmbovița vor implementa aceste proiecte de înființare, extindere, reabilitare și modernizare de drumuri, poduri, rețele de apă și apă uzată, aproximativ 74% din cuantumul tuturor solicitărilor din județ. Conform criteriilor de selectare, în județul Dâmbovița, din totalul celor 161 de solicitări de finanțare depuse, în urma procedurii de alocare au fost propuse spre finanțare 137 de obiective de investiții, în valoare de 1,3 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 74% din cuantumul tuturor solicitărilor din județ. Este de menționat…

Citește mai mult

La data de 21 iunie a.c., în intervalul orar 06:00-10:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație și pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au constatat o infracțiune la regimul rutier și au aplicat 56 de sancţiuni contravenţioanle. Dintre acestea, 11 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991 şi 45 ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie prevăzute de O.U.G. 195/2002. Totodată,…

Citește mai mult

Atenționare meteo “COD GALBEN”, valabilă astăzi în intervalul orar 10.00- 21.00 în zona de nord a județului Dâmbovița pentru intensificări ale vântului ce va avea viteze de 55…75 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor depăși 90 km/h. În contextul avertizării meteorologice, IGSU a transmis o serie de recomandări: Evitaţi adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. Sistaţi activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime. Închideţi toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii. Evitaţi atingerea stâlpilor sau firelor căzute…

Citește mai mult

PSD solicită ministrului Energiei, Virgil Popescu, să prezinte urgent în Coaliție propunerea de reglementare pentru combaterea creșterii prețurilor la carburanți, fie plafonare, fie altă soluție identificată în acest sens. Totodată, PSD subliniază că orice întârziere a unei decizii din partea Executivului în această privință afectează grav atât economia națională, cât și puterea de cumpărare a cetățenilor. Din momentul în care Ministerul Energiei a primit sarcina de a prezenta o soluție de legiferare, prețurile la carburanți s-au majorat cu încă aproximativ 0,5 lei/litru. Așadar, nu mai e timp de analize și dezbateri! E nevoie de acțiune! Guvernul trebuie să intervină urgent pentru…

Citește mai mult

Atenție, furtuni, grindină și ploi torențiale în Dâmbovița, intră în vigoare un COD GALBEN, astăzi, în intervalul orar 11.00- 21.00 în județul Dâmbovița pentru intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp. În intervalul menționat, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și local în Transilvania, temporar vântul va avea intensificări (viteze la rafală de peste 55…75 km/h și izolat 80 km/h) și vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp. Notă: Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge…

Citește mai mult