Autor: ObservNews.ro

În județul Dâmbovița au loc ample acțiuni ale polițiștilor de la Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroul pentru Protecția Animalelor Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat o acțiune în localitățile Hulubești, Mătăsaru, Gura Șuții și Răscăeți, pentru prevenirea faptelor pe linie de braconaj cinegetic și verificarea regimului de deținere a câinilor ogari și metiși de ogari. În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără…

Citește mai mult

An de an, la 23 mai, în întreaga lume, sunt celebrate broaştele ţestoase, o specie aflată pe cale de dispariţie. Mediul înconjurător influenţează durata de viață a unei broaşte ţestoase, căldura excesivă sau frigul fiindu-le neprielnice. De-a lungul timpului, o mare influenţă negativă asupra broaştelor ţestoase a avut-o omul, care le-a vânat în diverse scopuri. Instituită în anul 2000, la iniţiativa unei organizaţii americane (American Tortoise Rescue), Ziua Mondială a Broaștelor Ţestoase este un prilej pentru a atrage atenţia asupra pericolelor care ameninţă specia cu exctincţia. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News

Citește mai mult

Comuna Sălcioara este gazda unui eveniment sportiv de anduranță ecvestră ce cuprinde: 1.CUPA ROMANIEI- copii CEN 60 km, juniori și tineret CEN 80 km , seniori CEN 80 km 2.CUPA AL MAGHAWEER, concurs internațional CEI1* 100 km, CEIYJ1* 100 km, CEI2* 120 km, CEI3* 140 km și CEI3* 160 km. Etapa Zonală CEN 40 km, CEN 60 km Evenimentul sportiv este organizat de Clubul Sportiv Shagya Buftea în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria comunei Sălcioara, sub egida Federației Ecvestre Internaționale și a Federației Ecvestre Române și cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului. Sponsori principali, Al Maghaweer Stables și…

Citește mai mult

Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Dâmbovița a marcat, în cadrul Muzeului Poliției Române, două evenimente importante: – începutul manifestării naționale ,,Săptămâna Prevenirii Criminalității” – prima zi fiind dedicată siguranței copiilor/tinerilor; – finalizarea ediției I a Proiectului ,, Învăț să mă protejez” pe care IPJ Dâmbovița l-a implementat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgoviște. Cele două evenimente s-au concretizat prin organizarea și desfășurarea unui concurs, la care au participat 20 de elevi, din patru licee, din Târgoviște (Colegiul Național „Constantin Carabella”, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Liceul Teoretic „I. H. Rădulescu” și Liceul Tehnologic…

Citește mai mult

Prietenia neadaptaților din Gardienii Galaxiei- Volumul 3, este incontestabilă! Așa că, poți merge la Cinema Independența, astăzi pe 23 mai, fix de la ora 19:00, în format 3D, pe Mega Ecran cel mai nou film din Universul Marvel! Atenționare!!! Proiecția conține mai multe efecte și secvențe cu lumini intermitente, care pot afecta persoanele care suferă de epilepsie fotosensibilă, sau au alte fotosensibilități Bilete online: www.cinema-independenta.ro Sau aici: Telefonul casei de bilete: 0374.871.823; WhatsApp: 0749.253.935; E-mail: rezervari@cinema-independenta.ro Programul de lucru al casei de bilete este de marți până duminică între orele 09:00- 19:00. Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și…

Citește mai mult

Zilnic au loc activități de familiarizare a elevilor de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște cu serviciile Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița. Biblioteca este un centru unde se realizează educaţia permanentă a membrilor unei comunităţi. Creşterea cantităţii de informaţii, în decursul timpului, a dus la inventarea bibliotecii, o invenţie culturală ca şi scrierea, poezia sau muzica. Studiul în bibliotecă duce nu numai la receptarea unor informaţii, ci şi la descoperirea spiritului de ordine şi disciplină în muncă, în creaţie. O inscripţie aflată la sediul UNESCO de la Paris spune cam aşa: Dacă omenirea şi-ar distruge toate fabricile…

Citește mai mult

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul eparhial și Părinți Protopopi, a efectuat o nouă vizită pastorală în parohii ale protoieriilor Târgoviște Nord și Pucioasa. Astfel, a vizitat parohiile: Gheboieni, Izvoare, Bărbuleț, Gura Vulcănii și Vulcana Pandele. La Parohia Gheboieni, Protoieria Târgoviște Nord, Mitropolitului Nifon i-au fost prezentate lucrările de la clădirea multifuncțională, în prezent, realizându-se finisajele interioare la etaj. La Parohia Izvoare, Protoieria Târgoviște Nord, Înaltul Ierarh a oferit îndrumări cu privire la continuarea, rapidă și în condiții optime, a lucrărilor de restaurare a picturii interioare. La Parohia Bărbuleț, Protoieria…

Citește mai mult

Casa Fotbalului a găzduit luni, 22 mai, tragerea la sorți prin care a fost stabilită ordinea disputării jocurilor de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga 1, respectiv pentru promovarea în Liga 2. Barajul pentru menținerea/promovarea în Liga 1 se va disputa în dublă manșă. TUR: Sâmbătă, 27 mai, ora 20:30 Gloria Buzău – UTA Arad Luni, 29 mai, ora 20:00 Dinamo – Campionii FC Argeș RETUR: UTA Arad – Gloria Buzău Campionii FC Argeș – Dinamo Promovarea în Liga 2 va fi decisă în urma rundei finale de baraje între echipele din al treilea eșalon. Aceste jocuri vor avea loc în…

Citește mai mult

În perioada 22 – 26 mai a.c., Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Dacă vreți să aflați cum puteți preveni să deveniți victima unei infracțiuni sau care sunt soluțiile la problemele pe care le întâmpinați, dacă vreți să discutați despre consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni și care este limita dintre legal și ilegal, participați la activitățile organizate de specialiștii în prevenirea criminalității din județul sau orașul dumneavoastră. Obiectivul acestor acțiuni este informarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea…

Citește mai mult

Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Petrești, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 27 de ani, din localitatea Balotești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acesta este bănuit că în urma publicării unui anunț de vânzare pe o rețea de socializare, unde ar fi susținut în fals că este administrator al unei societăți comerciale, ar fi transmis unui bărbat, de 53 de ani și unei femei, de 35 de ani, două facturi întocmite prin…

Citește mai mult